VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: UMB mobilizează 1.500 de muncitori pe lotul 1, pe care vrea să-l termine anul acesta

24 09. 2025
a7 umb nou1

„Pe cei aproximativ 36 km ai lotului Focșani – Domnești Târg, constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu 1.500 de muncitori și 425 de utilaje și până acum a așternut deja asfalt pe circa 28 km”, spune șeful CNAIR.

Potrivit lui, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80%, iar dacă ritmul se menține, circulația pe acest lot va fi deschisă până la finalul anului (2025).

Valoarea contractului pentru construcția acestui lot al A7 este de 2,3 miliarde lei (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin PNRR.

A7 Focșani – Bacău: Șanse reale ca anul acesta să circulăm cel puțin până la Adjud?

În luna august, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, estima că anul acesta se vor da în trafic cel puțin 50 de kilometri din acest tronson, între Focșani și Adjud.

Potrivit lui, finalizarea în termen a lucrărilor pe acest tronson de autostradă (96 km) ca și pe tronsonul vecin (Bacău – Pașcani) este foarte importantă atât pentru asigurarea continuității pe coridorul 9 Pan-european cât și pentru dezvoltarea economică a Moldovei.