Autostrada A7 Pașcani – Suceava: Contractele cu UMB ar putea fi semnate vineri – presa locală

Premierul României, Ilie Bolojan, ar urma să participe la Suceava la semnarea contractelor pentru cele două loturi ale Autostrăzii A7 de la Pașcani la Suceava, anunță Monitorul de Suceava. Cele două contracte au fost câștigate de UMB încă de anul trecut, însă semnarea a tot amânată, din motive legate de finanțarea proiectului.
Anemona Andone - J, 30 apr. 2026, 14:41
Autostrada A7 Pașcani - Suceava: Contractele cu UMB ar putea fi semnate vineri - presa locală

Premierul României, Ilie Bolojan, va fi prezent vineri, 1 mai, la Suceava, potrivit unor surse guvernamentale, citate de presa locală.

Ambele contracte pentru A7 Pașcani – Suceava, câștigate de UMB, urmau să fie finanțate prin Programul Transport 2021 – 2027. Potrivit celor mai recente informații, construcția celor două tronsoane ar fi mutată pe finanțare prin programul SAFE.

„Legat de SAFE, zilele acestea se semnează acordul de parteneriat UE – Romania pe SAFE și se vor putea semna formal contracte din această sursă de finanțare”, a scris pe forumul PeUndeMerg.ro secretarul de stat în Transporturi, Horațiu Cosma.

Autostrada A7 Pașcani – Suceava așteaptă de un an semnarea contractelor

Pe 11 aprilie 2025, UMB a fost anunțat câștigător al contractului pentru construcția lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava (A7). Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), spunea atunci că antreprenorul român (Spedition UMB) urma să aibă la dispoziție 2,86 de miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui nou lot de autostradă.

Lotul 2 al Autostrazii A7 Pașcani – Suceava are o lungime de 29 km, iar pe traseul ei vor fi construite inclusiv 44 de structuri dintre care două cu o complexitate tehnică ridicată.

Contractul mai prevede comstruirea ca pe traseu să mai fie construite două parcări de scurtă durată și două spații de servicii. Fiecare spațiu de servicii și fiecare parcare de scurtă durată va fi prevăzute cu infrastructura necesară amplasării a minimum opt stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Pe traseul lotului 2 urmează sa fie construite și 3 noduri rutiere:
– Nodul Roșcani, care va asigura atât ieșirea de pe autostradă cât și intrarea pe aceasta,
– Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208B (Verești – Dumbrăveni),
– Nod rutier Aeroport Suceava

Pe 25 martie 2025, șeful CNAIR a anunțat că Spedition UMB este câștigătorul contractului pentru construcția lotului 1 al autostrăzii Pașcani – Suceava (secțiune a A7). Potrivit lui Pistol, după semnarea contractului constructorul urma să aibă la dispoziție 3,06 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui lot în lungime de 33 km.

După finalizare, întreaga Autostradă A7 Pașcani – Suceava va avea o lungime de 62 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Interzis cumulul pensiei speciale integrale cu salariul întreg la stat. Legea a fost adoptată de Guvern şi merge în Parlament
Interzis cumulul pensiei speciale integrale cu salariul întreg la stat. Legea a fost adoptată de Guvern şi merge în Parlament
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind interdicţia cumulului pensiilor speciale cu salariul în administrația publică din România. Acest proiect de lege va fi trimis Parlamentului, cu......
FedEx România a revenit pe pierdere în 2025
FedEx România a revenit pe pierdere în 2025
Compania de curierat FedEx Express România a revenit pe pierdere în anul 2025, după doi ani de profit, în timp ce numărul ...
După ce a ieftinit covrigii, Luca reintroduce un produs preferat de români. Cât costă
După ce a ieftinit covrigii, Luca reintroduce un produs preferat de români. Cât costă
Tinervis Group, compania care operează lanțul de patiserii Luca, reintroduce sendvișul cu parizer, în ediție limitată, ...
China merge pe un pariu riscant – Lege pentru asistenţă socială pentru a stimula consumul intern
China merge pe un pariu riscant – Lege pentru asistenţă socială pentru a stimula consumul intern
China a aprobat joi o lege privind asistenţa socială destinată să consolideze reţeaua de bază de sprijin pentru grupurile ...