Autostrada Brașov – Făgăraș: A fost emis certificatul de urbanism

12 09. 2022
a13 fagaras

„Am semnat certificatul de urbanism pentru Autostrada Braşov – Făgăraş, inclusiv pentru reţelele de utilităţi din culoarul investiţiei. Astfel, vineri, 2 septembrie, Consiliul Judeţean Braşov a eliberat documentul către titularul proiectului – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a scris șeful CJ Brașov.

Potrivit lui, traseul tronsonului Braşov – Făgăraş din autostrada A 13 Braşov – Sibiu măsoară aproximativ 48 de km şi se va desfăşura pe teritoriul administrativ al localităţilor Codlea, Dumbrăviţa, Şinca, Şercaia şi Mândra.

„Acest obiectiv investiţional este deocamdată în faza de proiectare, incluzând actualizarea studiului de fezabilitate şi definitivarea Proiectului pentru Autorizarea lucrărilor de Construire – PAC, însă sperăm ca aceste etape să se deruleze fără probleme, astfel încât achiziţia lucrărilor să se poată face într-un timp cât mai scurt”, a mai spus președintele CJ Brașov.

Pe 23 august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru „Completare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic pentru „Autostrada Braşov – Făgăraş”, cu ofertantul declarat câştigător Asocierea Search Corporation S.R.L. – Protelco S.A. – Like Consulting S.R.L. – Mega Muhendislik Musavirlik A.S. (Mega Engineering Consulting INC.).

Valoarea contractului este de 18,17 milioane de lei fără TVA, iar finanţarea se va face din Fonduri Europene Nerambursabile.

Contractul de servicii este structurat astfel:

Etapa I va dura 25 luni şi va cuprinde studiu de fezabilitate: 22 luni, proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.) şi Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru susţinerea Aplicaţiei de Finanţare: 3 luni.

Etapa a II-a va dura 6 luni şi cuprinde: Proiect Tehnic (P.T.): 3 luni; Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a execuţiei lucrărilor: 2 luni; Raport Financiar final: 1 lună.

Etapa a III a va dura 36 luni. Aceasta cuprinde asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pe durata execuţiei lucrărilor, cu condiţia demarării lucrărilor nu mai târziu de 3 ani de la aprobarea Proiectului Tehnic.

Amintim că tronsonul Sibiu – Făgăraș al Autostrăzii Sibiu – Brașov se află în procedura de licitație pentru proiectare și execuție.

FOTO: Facebook Adrian Ioan Veștea