Autostrada Bucureștiului A0: O secțiune a lotului 1 Nord ar putea fi inaugurată în primăvara anului viitor, cu șase luni mai devreme

20 07. 2025
a0 s4

„Vizăm, împreună cu antreprenorii, finalizarea unui prim tronson, între DN1 și DN1A, înainte de termen cu aproximativ 6 luni (Mai 2026)”, transmite duminică oficialul de la Transporturi.

Potrivit lui, stadiul lucrărilor pe întreg lotul 1 al A0 Nord este următorul:

  • Decapare pământ vegetal: 80%
  • Stabilizare teren de fundare: 53%
  • Umplutură terasament: 10,14%
  • Podețe casetate: 27%
  • Podețe tubulare: 9%
  • Parcarea de scurtă durată (km 14+500): strat vegetal îndepărtat
  • Lucrările de îndepărtare a munițiilor neexplodate sunt finalizate, inclusiv în zonele expropriate suplimentar
  • Cercetarea arheologică inițială este finalizată; în luna următoare se va face descărcarea de sarcină pentru siturile identificate suplimentar
  • Se continuă amenajarea drumurilor tehnologice
  • Reprofilarea albiei râului Colentina a fost finalizată
  • 50% din cele 63 de relocări de utilități sunt în curs
  • Structura 6 (pasaj peste CF101 București–Pitești și DN7, lungime 733 m): 12% din piloții forați realizați
  • Structura 7 (pasaj peste râul Colentina, CF300 București–Ploiești și CF Mogoșoaia–Buftea, 17 deschideri, 650 m): 60% din piloții forați realizați; săptămâna viitoare va fi mobilizată a 4-a instalație de foraj
  • Se lucrează la fundațiile și elevațiile structurilor

Nodurile rutiere de la intersecția cu DN7 și DN1A găzduiesc organizările de șantier, după cum urmează:
• la DN1A este amplasată baza administrativă;
• la DN7 funcționează baza de producție

Nod rutier DN1A (bretele):
– Decapare pământ vegetal: 49%
– Stabilizare teren de fundare: 43%
– Umplutură terasament: 3%
– Se realizează preîncărcarea rampei culeei pentru accelerarea tasărilor

Traseul Lotului 1 Nord al A0 se întinde între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca, având o lungime de 17,5 km.

Amplasamentul se află:
• în județul Ilfov (Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca)
• în județul Giurgiu (Joița și Săbăreni)

În șantier sunt mobilizați 579 de muncitori și 227 de utilaje, precizează Scrioșteanu.

Lucrările pe acest lot din Autostrada Bucureștiului A0 sunt realizate de către asocierea Pizzarotti – Retter.

FOTO – VIDEO: Lot 1 Nord, Autostrada Bucureștiului A0 (sursa: Irinel Ionel Scrioșteanu)