Autostrada Bucureștiului A0: Constructorul chinez, avertizat să crească mobilizarea în șantier pentru a finaliza anul acesta lucrările

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Ciprian Șerban i-a transmis un avertisment public constructorului chinez al lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0. Șerban i-a cerut să crească mobilizarea în șantier, astfel încât acest lot să fie finalizat în 2025 și să poată fi utilizabil și lotul 4 Nord, construit de UMB.
Anemona Andone - J, 24 iul. 2025, 14:05
Autostrada Bucureștiului A0: Constructorul chinez, avertizat să crească mobilizarea în șantier pentru a finaliza anul acesta lucrările

Ministrul Transporturilor a efectuat verificări pe șantierele a două dintre loturile A0 Nord, potrivit unei postări de joi de pe pagina proprie de Facebook.

 

„În timp ce pe lotul 4 (Pantelimon – Glina), constructorul român are un avans considerabil (75%), pe lotul 3 (Afumați – Pantelimon) constructorul chinez a ajuns doar la un stadiu de 53% și continuă să acumuleze întârzieri”, a transmis actualul șef al Transporturilor.

a0

Acesta a adăugat că i-a atras atenția șefului de șantier de pe lotul 3 că, în cazul în care nu va crește mobilizarea și ritmul de lucru, riscă să nu finalizeze lucrările anul acesta (2025), așa cum prevede contractul.

„Această situație îi va aduce, pe lângă certificatele negative intermediare, și penalizări pentru întârzierile înregistrate”, a avertizat Șerban.

Potrivit lui, dacă circulația pe lotul 3 nu va fi deschisă anul acesta, finalizarea în această toamnă a lotului 4, înainte de termenul contractual (2026), va face inutilizabil întregul tronson cu o lungime de aproximativ 13 km din semi-inelul nordic al A0.

Și secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a efectuat luna aceasta o vizită pe șantierul lotului 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului A0, unde i-a solicitat constructorului chinez să mărească mobilizarea, pentru ca acest lot să poată fi dat în trafic până la finalul anului. Stadiul lucrărilor pe acest lot a ajuns la 49%, conform oficialului de la Transporturi.

Antreprenorul general, respectiv constructorul chinez China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) lucrează pe acest contract cu firme românești, precum Baxcom.

Autostrada Bucureștiului A0 lot 3 Nord Afumați – Pantelimon

Antreprenor: CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION LTDS
Lungime: 8,6 km;
Data semnare contract: 4.04.2023
Durată contract: 12 luni proiectare, 18 luni execuție;
Valoare contract: 397,99 de milioane de lei fără TVA;
Sursa de finanțare: fonduri europene nerambursabile

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...