VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt la cel mai mare nod rutier, primul de tip turbion din România

Grupul UMB a început lucrările de așternere asfalt la nodul rutier de la sud de Pașcani, potrivit unor imagini apărute luni. Amintim că la intersecția A7 cu A8 se construiește primul nod de tip turbion, care este totodată și cel mai mare din România.
Anemona Andone - lun, 13 iul. 2026, 15:02
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt la cel mai mare nod rutier, primul de tip turbion din România

 

Informația privind asfaltarea nodului rutier A7 – A8 a apărut inițial pe grupul de Facebook Moldova vrea Autostradă.

„BREAKING NEWS! S-a găsit asfalt la umebeu, în turbion! 😍 Foto 12.07.2026, calitate mai slabă, atât s-a putut”, se arată în postarea cu imagini aeriene (foto) ale viitorului nod rutier.

a7

Mesajul „haios” are legătură, probabil, cu articolul publicat anterior de ECONOMICA.NET, potrivit căruia cel mai mare constructor român de autostrăzi a avertizat că riscă să rămână fără asfalt din cauză că nu mai găsește bitum să cumpere.

Ulterior, informația privind lucrările de la nodul rutier a fost confirmată și de secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Redăm mai jos postarea oficialului de la Transporturi:

Cel mai mare nod rutier din țară îmbracă haine de asfalt

Pe șantierul lotului 3 Mircești – Pașcani al Autostrăzii Bacău – Pașcani A7, constructorul a început așternerea asfaltului la cel mai mare nod rutier turbion pe care îl construim în România.

Este amplasat pe raza județului Iași, la sud de Pașcani, și va reprezenta punctul de conexiune dintre cele 2 autostrăzi (Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii), având următoarele caracteristici:
🔹 se întinde pe o lungime de cca 2 km
🔹 are o suprafață de 220 hectare
🔹 8 bretele, proiectate la viteza de 80 km/h
🔹 12 pasaje (8 pasaje aferente A7 și 4 pasaje aferente A8)
🔹 5 podețe

Pe toate loturile (de la Bacău la Pașcani):
✅ sunt eșaloane de asfalt
✅ se desfășoară lucrări la nivel de structuri
✅ se lucrează la umpluturi aferente culeelor
✅ iluminat public și ITS

🆕 iar 𝗻𝗼𝘂𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗶 constă în începerea așternerii asfaltului pe primul tronson aferent corpului principal al autostrăzii, parte din nodul rutier turbion

👷 În Moldova, pe Autostrada Moldovei A7 de la Adjud la Pașcani, este 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝘀𝘂𝗿𝘀𝗲 pe care am avut-o vreodată la nivel de construire a unui drum de mare viteză, fiind prezenți aproximativ 4700 oameni și 1000 utilaje.

⏭️ Mobilizarea imensă a constructorului permite să ne păstrăm ținta ca până la sfârșitul acestui an să dăm succesiv în trafic toate loturile rămase ale A7, inclusiv lotul până la Pașcani.

ℹ️ La finalul lucrărilor, 𝗽𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹 𝗻𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝘁𝘂𝗿𝗯𝗶𝗼𝗻 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 va deveni atât un simbol al Moldovei, cât și un simbol al unirii, întrucât va asigura conexiuni la nivel de autostradă spre mai multe direcții. Practic, va fi o intersecție de coridoare europene care vor face legătura între sudul Europei și Cernăuți, dar și legătura dintre Republica Moldova, Transilvania și vestul Europei.”

Pe de altă parte, secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma a estimat recent că lucrările la lotul 3 Mircești – Pașcani ar putea fi finalizate integral în 2027. Potrivit lui, deși s-au cerut „extensii mamut” pentru finalizarea lucrărilor, Ministerul Transporturilor nu va fi de acord să aprobe prelungirea termenului „decât cu puțin, în prima parte din 2027”.

Surse din cadrul CNAIR au explicat pentru ECONOMICA.NET că extensiile solicitate până în vara anului viitor au la bază exproprierile suplimentare necesare pentru relocarea de stâlpi Transelectrica, pentru construirea rampelor unor pasaje peste drumuri județene și a unor drumuri colectoare. Toate acestea nu au fost cuprinse în proiectul inițial realizat de Consitrans, care a stat la bază licitării construcției lotului de autostradă, au mai explicat sursele noastre, care au precizat că nici până la acest moment nu au fost consemnate (de către Guvern – n.r.) sumele necesare achitării despăgubirilor pentru exproprierile suplimentare.

A7 Bacău – Pașcani, lot 3
_______________________________________
Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
Lot 3 Mircești – Pașcani: 28,09 km
Data semnării: 15.02.2023
Stadiu fizic raportat: 52% (CESTRIN)
Sursa de finanțare: fonduri europene

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Gigantul american Eaton se extinde în Maramureș: A început construcția celei de-a treia fabrici
FOTO Gigantul american Eaton se extinde în Maramureș: A început construcția celei de-a treia fabrici
Compania americană Eaton, cu afaceri de peste 1,6 miliarde de lei în 2025 pe plan local, a început construcția celei de-a treia fabrici din România. Afacerile consolidate ale Eaton în România......
Naveta cu trenul în 41 de orașe din România. A fost semnat contractul pentru serviciul de mers cadențat
Naveta cu trenul în 41 de orașe din România. A fost semnat contractul pentru serviciul de mers cadențat
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, anunță semnarea Contractului nr. ...
Criza parmezanului – Producătorii din Italia au probleme din cauza caniculei (reportaj)
Criza parmezanului – Producătorii din Italia au probleme din cauza caniculei (reportaj)
În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea italiană Emilia-Romagna obişnuiau să deschidă ferestrele grajdurilor noaptea, ...
Dacă nu vor fi introduse noi taxe, inflaţia ar putea coborî sub 10% în perioada următoare – Cristian Păun
Dacă nu vor fi introduse noi taxe, inflaţia ar putea coborî sub 10% în perioada următoare – Cristian Păun
Rata anuală a inflaţiei ar putea coborî sub 10% în a doua jumătate a anului, dacă nu vor fi introduse noi taxe şi ...