Autostrada Moldovei: Tronsoanele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani ar putea fi scoase la licitație în prima jumătate a lunii iulie – șeful PSD Bacău

Cele două tronsoane din Autostrada Moldovei (A7) care tranzitează județul Bacău – respectiv Bacău - Foșcani și Bacău - Pașcani – vor fi scoase în licitație pentru contractarea execuției lucrărilor cel mai probabil în prima jumătate a lunii iulie, a declarat luni europarlamentarul și președintele PSD Bacău Dragoș Benea. El a menționat că a primit asigurări în acest sens din partea ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.
Ion Dobreanu - lun, 14 mart. 2022, 14:11
Autostrada Moldovei: Tronsoanele Focșani - Bacău și Bacău - Pașcani ar putea fi scoase la licitație în prima jumătate a lunii iulie - șeful PSD Bacău

„Proiectele majore de infrastructură rutieră îşi urmează cursul, în ciuda conjuncturii politice complicate pe care o traversează estul Europei și, pe cale de consecință, regiunea noastră geografică, supusă acum unor tensiuni sociale și umanitare fără precedent”, a scris Dragoș Benea pe pagina proprie de Facebook.

El a adăugat că a discutat luni cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre A7 – viitoarea Autostradă a Moldovei – „coloana vertebrală” prin care regiunea de Nord-Est se va conecta cu sudul României (zona Capitalei), pe coridorul Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani.

„Am primit asigurări din partea ministrului Grindeanu că, cel mai probabil, în prima jumătate a lunii iulie cele două tronsoane din A7 care tranzitează județul Bacău – respectiv: Bacău – Foșcani & Bacău – Pașcani – vor fi scoase în licitație pentru contractarea execuției lucrărilor. Cum construirea autostrăzii este finanțată din fonduri europene, prin PNRR, totul trebuie să se desfășoare în contratimp și mă aștept ca termenele asumate la nivelul Ministerului Transporturilor să fie îndeaproape urmărite și respectate”, a subliniat președintele PSD Bacău.

Cele două sectoare de autostradă însumează peste 173 de kilometri lungime, jumătate din lungimea totală a A7 (circa 340 de km de la Ploiești la Pașcani). Acestora li se adaugă primii 16 km deja construiți și care fac parte din șoseaua de centură a Bacăului.

DETALII TEHNICE

Tronson Bacău – Foșcani:

  • Lungime: 96 Km
  • Poduri/Pasaje: 84 bucăți
  • Noduri rutiere: 5 bucăți
  • Sisteme I.T.S
  • Drumuri de întretinere: stg./dr. (pe toata lungimea autostrazii cu o latime de 3.5 m)
  • Parcari/Parcari securizate*:
    ⎯ 2 seturi (stg.+dr.) Parcari de scurta durata
    ⎯ 2 set (stg.+dr.) Parcare Tip S1
    ⎯ 1 set (stg.+dr.) Parcare Tip S3
  • Centre de Întreținere și Coordonare: 3 bucăți

Tronson Bacău – Pașcani:

  • Lungime: 77 km
  • Poduri, Pasaje, Viaducte, Structuri casetate: 112 bucăți
  • Noduri rutiere: 9 bucăți
  • Parcări securizate: 4 bucăți
  • Parcări de scurta durată: 4 bucăți
  • Spații de încărcare pentru autoturisme electrice: 50 bucăți
  • Perdele forestiere cu rol de protecție: 140 hectare

Vineri, 11 martie, au fost avizați indicatorii tronsonului Bacău – Pașcani în Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.

Citește și: Autostrada Focșani – Bacău ar putea fi lansată la licitație pentru construcție în al doilea trimestru – deputat PNL Iași

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde: BCE nu poate evalua evoluția viitoare a ratelor dobânzilor
Christine Lagarde: BCE nu poate evalua evoluția viitoare a ratelor dobânzilor
Consiliul Guvernatorilor nu poate anticipa următoarea evoluţie a ratelor dobânzilor, care va depinde de datele economice, mai concret de inflaţie, a declarat joi preşedinta Băncii Centrale......
IT Genetics raportează venituri în scădere pentru semestrul I din 2026. Deși în primele șase luni a ieșit pe pierdere, compania prognozează că va încheia anul cu un profit de 2,7 milioane de lei
IT Genetics raportează venituri în scădere pentru semestrul I din 2026. Deși în primele șase luni a ieșit pe pierdere, ...
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Imagini în premieră cu lotul chinezilor parcurs cu mașina
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Imagini în premieră cu lotul chinezilor parcurs cu mașina
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă joi imagini în premieră cu lotul 3 Nord din Autostrada ...
FOTO Insula Lacul Morii se redeschide vineri, 18 septembrie, pentru public. Cum arată transformarea radicală, de la teren viran la „bijuterie urbană”
FOTO Insula Lacul Morii se redeschide vineri, 18 septembrie, pentru public. Cum arată transformarea radicală, de la teren ...
Primăria Sectorului 6 anunță că Insula Lacul Morii se redeschide pentru public vineri, 18 septembrie, după lucrări ...