Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov: Contractul pentru SF și proiect tehnic, pe cale de a fi semnat – ministrul Transporturilor

Contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitare și proiectul tehnic al Autostrăzii Ploiești - Comarnic - Brașov este pe cale de a fi semnat, a anunțat vineri ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, în cadrul unei conferințe de presă. Acest contract are o durată de aproape patru ani, perioadă după care poate fi lansată licitația pentru execuția propriu-zisă a celei mai așteptate autostrăzi. 
Anemona Andone - vin, 15 ian. 2021, 09:17
Autostrada Ploiești - Comarnic - Brașov: Contractul pentru SF și proiect tehnic, pe cale de a fi semnat - ministrul Transporturilor

„Referitor la Comarnic – Brașov, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic este pe cale de a fi semnat. Sunt niște discuții pentru că sunt cei cinci kilometri lipsă de la Comarnic. Ei au fost licitați într-o formă în care nu pot fi construiți. Acolo e o procedură care probabil nu poate ajunge la bun sfârșit, caz în care ar trebui niște ajustări contractuale. Ofertantul care a depus oferta de la Ploiești la Brașov să preia și acești cinci kilometri pentru proiectare. Sunt lucruri care s-au schimbat în teren la Comarnic, au apărut lucrări hidrotehnice, nodul nu se poate executa așa cum e făcut”, a explicat Cătălina Drulă.

Potrivit lui, situația proiectului autostrăzii din Valea Prahovei reprezintă o problemă ce va fi soluționată în câteva săptămâni.

„Cinci km între Ploiești și Brașov reprezintă o ajustare de 2-3% în contract, în zona de implementare a ajustărilor contractuale, nu ar distorsiona concurența. Încerc să îl trec la zona de „reparare din mers”, daca nu intră în zona de reset”, a mai spus oficialul de la Transporturi.

În noiembrie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit o ofertă la licitația pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcției tronsonului de autostradă Ploiești – Brașov, respectiv din partea Consitrans.

În cadrul Contractului vor fi realizate:

• Completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF);

• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) ;

• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48.802.551,33 – 57.674.833,39 lei fără TVA.

Durata contractului este de 30 luni pentru Completare/Revizuire Studiu de fezabilitate și de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție.

 

Te-ar mai putea interesa și
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova....
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică ...
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...