Autostrada Sibiu-Orăştie: Executarea garanţiilor de 90 de milioane lei, primul pas în recuperarea prejudiciului

Executarea garanţiilor în valoare de 90 de milioane de lei reprezintă primul pas în recuperarea prejudiciului în cazul Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu - Orăştie, urmat de acţionarea în instanţă a vinovaţilor, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, după terminarea audierilor pe tema proiectului de buget al ministerului de resort pe 2016, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 11 dec. 2015, 14:56
Autostrada Sibiu-Orăştie: Executarea garanţiilor de 90 de milioane lei, primul pas în recuperarea prejudiciului

Întrebat cine plăteşte pentru Lotul 3 Sălişte – Cunţa, şeful de la Transporturi a răspuns: ‘Acolo avem nişte mecanisme contractuale’.

‘Sunt garanţiile, cele două, 60 (milioane de lei – n. r.) plus 30 de milioane de lei, deci după lege se va merge întâi – în cazul în care se merge pe reziliere sau pe executare – se va merge pe executarea acestor garanţii, diferenţa urmând, după procedură, să fie recuperată prin acţionarea în instanţă a vinovaţilor. Asta durează foarte mult, dar, din păcate, nu avem altă procedură legală. Vom fi obligaţi să facem aşa. Obţinem primii bani din garanţii, următorul… Asta este legea, nu o putem sări în niciun fel, oricât de mult ne-ar plăcea. În funcţie de cât de mare va fi dovedită a fi această porţiune (cu probleme – n. r.) vom putea şti dacă intrăm sub suma garanţiei sau peste’, a spus ministrul.

În prezent, tronsonul de 22 de kilometri dintre Sălişte şi Cunţa este închis, după ce pe o porţiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci care pun în pericol siguranţa traficului rutier.

În altă ordine de idei, Dan Costescu a făcut referire şi la discuţiile privind obţinerea autorizaţiilor de construcţie pe Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, unde lucrările au fost suspendate temporar din cauza lipsei acestui document.

‘Aceasta este o problemă care trebuie reglată. Am discutat ieri (joi – n. r.) – am fost în vizită pe Lugoj-Timişoara – şi am discutat şi cu autorităţile locale şi cu constructorii, practic cu toate părţile implicate, şi toţi au ajuns la concluzia că trebuie schimbat ceva în procedura normală de acordare a autorizaţiilor de construcţie. Au fost păreri pentru păstrarea la nivel de minister, au fost păreri pentru ducerea la nivel local, întrucât, spun ei, ar putea fi mai repede promovate datorită interesului pe care autorităţile locale le au, întrucât în acest moment, au conştientizat că au nevoie de drumuri şi de autostrăzi. Au fost şi păreri contra, care au spus că, de fapt, aceste autorizaţii de construcţie nu ar fi neapărat întârziate din cauza locului unde se eliberează la momentul final, ci datorită paşilor preliminari – scoaterea din circuitul agricol, acordurile de mediu -, care ar trebui desfăşuraţi, care nu ar fi foarte mult influenţaţi de locul unde se dă, în ultimă instanţă, autorizaţia. Sunt nişte discuţii pe care va trebui să le concretizăm destul de repede şi să ne decidem pentru noua formulă de lucru”, a explicat ministrul Transporturilor.

El a ţinut să sublinieze că obţinerea acestei autorizaţii depinde şi de paşii anteriori.

‘De îndată ce vor fi satisfăcute cerinţele anterioare, vom putea vorbi şi de autorizaţie. Noi ne propunem să o obţinem cât mai repede’, a punctat Dan Costescu.

Lucrările de execuţie aferente secţiunilor C şi D (de la km 88+016 – km 99+500) din Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva au fost suspendate temporar în urma unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, din cauza lipsei autorizaţiei de construire.

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, acordul de mediu aferent tronsonului de autostradă Lugoj – Deva: RO ANPM-07/09.09.2010 a fost revizuit în data de 24 decembrie 2013, fiind emis pentru întreg tronsonul de autostradă.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost împărţit în 4 secţiuni, respectiv: Secţiunea A km 77+361 – km 83+014; Secţiunea B km 83+014 – km 88+016; Secţiunea C km 88+016 – km 94+350; Secţiunea D km 94+350- km 99+500. Pentru secţiunile A şi B a fost emisă autorizaţia de construire în data de 15.10.2014.

”Referitor la secţiunile C şi D, menţionăm că Proiectul Tehnic aferent a fost avizat cu întârziere în cadrul CTE-CNADNR din cauza identificării unor probleme, respectiv: cimitirul neautorizat de la km 90+275 – km 90+315, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, km 93+300 – km 94+300; stabilitatea versantului de la km 96+620 – km 97+750, amenajarea Nodului Rutier de la Şoimuş – km 99+500, existenţa Peşterii Tunel cu lilieci în apropierea localităţii Şoimuş, în culoarul expropriat în zona km 97+200”, se menţionează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor CNADNR, odată cu identificarea acestor probleme, Compania a solicitat antreprenorului (Asocierea Tehnostrade – Spedition UMB) transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de Acordul de mediu emis în data de 24 decembrie 2013, întrucât este necesară revizuirea acestuia.

În vederea evitării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva Lot 2, Lot 3 şi Lot 4 (sector Dumbrava-Deva), finanţat din POS-T în perioada de programare 2007-2013, a fost demarată procedura de fazare a acestuia astfel: FAZA 1 – lucrări executate, considerate funcţionale pentru scopul lor, având ca termen limită de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013, şi FAZA 2 – restul lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Nu am purtat discuții la Ministerul Finanțelor pentru ca impozitul pe venit să crească la 16% și nici pentru majorarea TVA din 2025
Boloș: Nu am purtat discuții la Ministerul Finanțelor pentru ca impozitul pe venit să crească la 16% și nici pentru ...
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, susţine că la nivelul Ministerului Finanţelor nu s-au purtat niciun fel de discuţii pentru ca impozitul pe venit să crească la 16% şi nici pentru......
Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, a primit trei ani şi şase luni de închisoare în „Dosarul diamantelor”
Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, a primit trei ani şi şase luni de închisoare în „Dosarul diamantelor”
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ...
Doi oficiali importanți ai Rezervei Federale susțin că se apropie moemntul în care dobânda cheie va fi coborâtă în SUA
Doi oficiali importanți ai Rezervei Federale susțin că se apropie moemntul în care dobânda cheie va fi coborâtă în SUA
Mai mulţi oficiali de la Rezerva Federală americană au declarat miercuri că "se apropie" momentul în care dobânzile ...
Ofensivă diplomatică a Turciei în Niger. Ankara vrea acces la bogatele mine de uraniu din această țară
Ofensivă diplomatică a Turciei în Niger. Ankara vrea acces la bogatele mine de uraniu din această țară
O delegaţie turcească, din care au făcut parte inclusiv miniştrii Afacerilor Externe, Apărării şi Energiei, a vizitat ...