VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cum merg lucrările la primele cinci viaducte, de la Boița

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a transmis miercuri detalii cu stadiul lucrărilor pe șantierul secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu - Pitești, zona Boița. Amintim că asocierea de constructori turci Mapa - Cengiz are deocamdată autorizație de construire doar pe câțiva kilometri din cei circa 31 de kilometri ai tronsonului montan, ce ar trebui finalizat în 2028.
Anemona Andone - mie, 17 sept. 2025, 14:16
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum merg lucrările la primele cinci viaducte, de la Boița

 

Pe tronsonul unde se construiesc primele 5 viaducte, lucrările avansează într-un ritm foarte bun, apreciază cei de la DRDP Craiova.

boita

Potrivit acestora, pe zona cu autorizație de construrie de la Boița se execută următoarele lucrări:

🔹 Viaductul 1 – cele 96 de grinzi au fost deja montate, se lucrează la plăcile de suprabetonare.
La pilele principale a început execuția tronsonului zero, la suprastructura de pe care se va lansa cofrajul pentru executia in consola a deschiderilor principale, aceste deschideri vor avea o lungime de 140 de metri și vor fi executate cu tehnologia „balantei echilibrate).
🔹 Viaductul 2 – se desfășoară în paralel mai multe operațiuni: piloți forați, fundații și elevații la culei; devierile de utilități sunt finalizate.
🔹 Viaductele 3 și 4 – piloții forați sunt aproape gata, urmează betoanele de egalizare și armătura fundațiilor.

boita
🔹 Viaductul 5 – radierul pentru cea mai înaltă pilă de pe tronson (peste 40 m) este finalizat, lucrările vor continua cu execuția elevațiilor.
Tablierul metalic va fi montat prin lansare, iar segmentele sunt fabricate la fabrica antreprenorului din Sibiu și ansamblate pe șantier in vederea lansării.

„Drumurile tehnologice sunt finalizate, asigurând accesul până la tunelul Boița”, mai spun cei de la DRDP Craiova.

Pe 17 iunie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a autorizat construirea a încă patru viaducte pe secțiunea montană Boița – Cornetu, unde turcii de la Mapa – Cengiz aveau autorizație până atunci doar pentru un viaduct.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu din Autostrada A1 Sibiu – Pitești reprezintă unul dintre cele mai dificile loturi de construit din România, având 48 de poduri și viaducte, precum și șapte tuneluri prevăzute pe traseul de 31,33 kilometri prin Munții Carpați.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 Boița – Cornetu

Constructor: Mapa – Cengiz
Lungime lot: 31.33 km
Durata Contract: 68 luni
Valoare Contract: 4.25 miliarde lei
Principalele lucrari de arta:
– 48 de poduri si viaducte cu lungimi intre 32 m si 843 m
– 7 tuneluri cu lungime intre 247 m si 1536 m

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...