Autostrada Transilvania: A apărut primul strat de asfalt pe lotul turcilor, Nușfalău – Suplacu de Barcău FOTO

Pasionații de infrastructură au postat imagini cu primul strat de asfalt de pe lotul Nușfalău - Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania. Reprezentanții Companiei de Drumuri precizează că este vorba de asfaltare pe o deviere. Construit de turcii de la Nurol, tronsonul de 13,55 kilometri ar trebui finalizat în primul trimestru al anului viitor.
Anemona Andone - lun, 18 iul. 2022, 13:19
Autostrada Transilvania: A apărut primul strat de asfalt pe lotul turcilor, Nușfalău - Suplacu de Barcău FOTO

UODATE Marți, 10 iulie

Pasionații de infrastructură au postat și un video de pe lotul Suplacu de Barcău – Nușfalău, precizând că în imagini este vorba de balast stabilizat și emulsie. De asemenea, au menționat că devierea cu asfalt este la DN1H.

Știrea inițială

„Avem straturi noi pe Nușfalău – Suplacu de Barcău”, spune Marinul, autorul imaginilor cu asfalt, postate pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).

autostrada transilvania asfalt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Contactați de ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au explicat că este vorba de „asfaltare pe o deviere”.

Gradul de execuție pe acest tronson din Autostrada Transilvania a ajuns la 33,60%, potrivit datelor actualizate pe 8 iulie pe harta interactivă a CESTRIN.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța luna trecută un stadiu al lucrărilor de 28% pe acest lot și mai spunea că firma de construcții din Turcia a fost obligată să crească mobilizarea pentru a recupera întârzierile înregistrate până atunci (20% față de graficul stabilit în contract).

a3 asfalt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„În prezent, 462 de muncitori (cu 173 de utilaje) lucrează, în două schimburi, la terasamente și la structurile podurilor și pasajelor”, a detaliat la finele lunii iunie ministrul Transporturilor.

Acesta a mai spus că lucrările pe cei 13,55 de km au început în februarie 2021 și, potrivit graficului asumat, trebuie să fie finalizate în prima parte a anului viitor.

Contractul include 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție. Proiectul tehnic de execuție a fost avizat în cadrul Consiliul Tehnico – Economic al CNAIR în data de 2 august 2021.

Contractul în valoare de 384,14 milioane de lei fără TVA a fost semnat în septembrie 2020 și este finanțat prin POIM 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare a pieței de capital
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare ...
Prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Gabriel Avramescu (foto) a anunțat, pe contul său de Likedin,că s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației......
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului până la Piaţa Unirii
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri că în primăvară vor începe lucrările de amenajare pe Bulevardul ...
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
O dronă de atac rusească a lovit vineri sediul principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), situat în centrul ...
Viceprim-ministrul italian Antonio Tajani dă de înțeles că băncile și firmele energetice ar trebui să-și plătească anticipat impozitele pentru a sprijini astfel finanțele statului
Viceprim-ministrul italian Antonio Tajani dă de înțeles că băncile și firmele energetice ar trebui să-și plătească ...
Vicepremierul Italiei, Antonio Tajani, a sugerat vineri că băncile şi companiile din energie ar trebui să fie pregătite ...