Autostrada Unirii A8: Când vom vedea primele utilaje pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș

29 06. 2026
a8 umb grinties

După predarea documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor (PAC/DTAC), urmează să fie emisă autorizația de construire.

Mai departe, urmează să fie depus și aprobat Proiectul Tehnic de Execuție (PTE), după care CNIR va emite ordinul de începere a lucrărilor.

„Pe primii 12 kilometri, cred că undeva spre finalul anului sau începutul anului viitor (vom vedea primele utilaje – n.r.). Acolo proiectul tehnic (PTE – n.r.) va fi ceva mai dificil”, a declarat șeful CNIR în cadrul emisiunii Drumurile Noastre de la B1 TV.

În februarie, CNIR anunța că asocierea SA&PE Construct – Tehnostrade – Euro Asfalt – Spedition UMB finalizase studiul topografic și continua forajele geotehnice în cadrul etapei de proiectare a celui mai lung lot din Autostrada Unirii A8, respectiv Ditrău – Grințieș (38 km).

19 tuneluri pe cel mai lung lot din A8

✅️ Lotul 2A Ditrău-Grințieș este unul dintre cele mai dificile loturi de autostradă din România, pe traseu fiind prevăzute 19 tuneluri și 63 de structuri (poduri/viaducte).
✅️ Finalizarea acestui lot al A8 va genera efectul de coridor al A8 și va permite reducerea semnificativă a timpului de deplasare între Ditrău și Tulgheș (cu până la 40 de minute), în prezent, nefiind dublat de niciun Drum Național, precizau cei de la CNIR.

UMB a început forajele geotehnice la cel mai lung lot al A8, Ditrău – Grințieș, în octombrie anul trecut, potrivit CNIR.

Contractul pentru construirea lotului 2A Ditrău-Grințieș a fost semnat în martie 2025 cu asocierea SA&PE CONSTRUCT (LIDER) – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO ASFALT D.O.O – SPEDITION UMB și are o durată de realizare de 54 de luni, din care primele 14 luni alocate pentru Proiectul Tehnic și 40 de luni pentru execuția lucrărilor.

Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări. Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57% din lungimea întregului lot.

A8 (Autostrada Unirii) va avea o lungime de aproximativ 304 km și este formată din secțiunile Târgu Mureș – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni.