FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă

Constructorul român Danlin XXL execută o serie de activități pregătitoare pe lotul Joseni - Ditrău din A8, primul său contract de autostradă, potrivit secretarului de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Ordinul de începere a lucrărilor (OIL) pentru etapa de execuție urmează să fie emis după aprobarea proiectului tehnic de execuție (PTE).
Anemona Andone - vin, 07 aug. 2026, 15:05
FOTO Autostrada Unirii A8: Ce lucrări pregătitoare execută Danlin XXL pe primul său șantier de autostradă

Redăm mai jos anunțul secretarului de stat cu privire la acest lot din A8:

Start în forță pe Autostrada Unirii A8 montan între Joseni și Ditrău!

La doar câteva zile de la emiterea autorizației de construire, mobilizarea constructorului român crește de la o zi la alta, iar vremea bună este valorificată din plin. Este exact începutul pe care ni-l doream și un semnal că acest proiect are toate șansele să avanseze într-un ritm foarte bun.

În baza Autorizației de Construire, pe amplasament se desfășoară deja o serie de activități pregătitoare pentru buna desfășurare a lucrărilor:

✅ se execută piloții de probă, necesari pentru validarea soluțiilor de fundare prevăzute în proiect;
✅ continuă aprovizionarea cu materiale și organizarea logisticii pentru etapele următoare;
✅ sunt confecționate grinzile prefabricate care vor fi montate ulterior în structurile proiectului;
✅ se realizează carcasele de armătură pentru viitorii piloți.

În paralel, se execută lucrări de decapare a stratului vegetal, amenajarea drumurilor tehnologice, pregătirea platformelor de lucru și organizarea zonelor unde vor fi construite podurile și podețele.

Toate aceste etape preliminare reprezintă fundația unui șantier bine organizat. Fiecare etapă executată corect acum înseamnă un ritm mai bun în lunile următoare și contribuie la respectarea graficului de execuție și la calitatea lucrărilor.

a8

Vom urmări îndeaproape evoluția șantierului și vom continua să informăm transparent despre progresul din teren. Până acum, începutul este unul foarte promițător și ne dă încredere că primul șantier montan al A8 poate deveni un exemplu de mobilizare și de bună execuție.

Ministerul Transporturilor a emis în iulie autorizație de construire pentru lotul Joseni – Ditrău din sectorul montan al A8. Amintim că acesta este primul lot de autostradă câștigat de constructorul Danlin XXL.

În iunie, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat proiectul tehnic pentru autorizația de construire a lotului Joseni – Ditrău din sectorul montan al Autostrăzii A8 Tg Mureș – Tg Neamț.

Proiectarea lotului 1D Joseni – Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț a început pe 12 ianuarie 2026.

Etapa pentru realizarea Proiectului Tehnic al acestui lot de autostradă din județul Harghita avea o durată contractuală de 10 luni, după finalizarea acestuia urmând cele 24 de luni pentru execuția lucrărilor, precizau reprezentanții CNIR.

A8 Joseni – Ditrău:

– 14,4 kilometri lungime;
– 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor;
nod rutier la Ditrău;
– descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, pentru a se asigura funcționarea independentă.

Constructor: Asocierea Danlin XXL(Lider) – Groma Hold – Intertranscom Impex S.R.L.

Te-ar mai putea interesa și
Tramvaiul 41 circulă sâmbătă după program prelungit, pentru preluarea spectatorilor meciului Dinamo București – FC Voluntari
Tramvaiul 41 circulă sâmbătă după program prelungit, pentru preluarea spectatorilor meciului Dinamo București – FC ...
Linia 41 va avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 08.08.2026, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Dinamo București – FC......
Directoarea care a delapidat peste 4,5 milioane lei de la Electrica Serv, trimisă în judecată
Directoarea care a delapidat peste 4,5 milioane lei de la Electrica Serv, trimisă în judecată
Un fost director economic din cadrul unei societăţi cu capital de stat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului ...
Exporturile UE de bere au scăzut cu 11% anul trecut
Exporturile UE de bere au scăzut cu 11% anul trecut
Uniunea Europeană a exportat anul trecut 3,2 miliarde de litri de bere cu alcool către ţări din afara blocului comunitar, ...
Danemarca, Ungaria şi România, singurele state membre UE unde a scăzut domeniul serviciilor, în mai – Eurostat
Danemarca, Ungaria şi România, singurele state membre UE unde a scăzut domeniul serviciilor, în mai – Eurostat
Producţia de servicii a crescut cu 2,4% în Uniunea Europeană şi în zona euro în luna mai, comparativ cu perioada similară ...