Autostrada Unirii A8: Lucrările la podul peste Prut sunt în grafic – oficial Transporturi. Când trebuie finalizat

Lucrările la podul Ungheni sunt în graficul contractat, pe ambele maluri ale Prutului, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Startul lucrărilor a fost dat pe 26 aprilie 2025, iar finalizarea acestora este programată în toamna anului viitor.
Anemona Andone - vin, 19 sept. 2025, 14:40
Autostrada Unirii A8: Lucrările la podul peste Prut sunt în grafic - oficial Transporturi. Când trebuie finalizat

pod ungheni

„Am revenit pe șantierul 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗣𝗿𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶 𝗚𝗼𝗹𝗮𝗶𝗲𝘀𝘁𝗶 (𝗥𝗢) – 𝗭𝗮𝗴𝗮𝗿𝗮𝗻𝗰𝗲𝗮 (𝗠𝗗), împreună cu omologul meu Mircea Pașcăluță – Secretar de Stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova și reprezentanții Poliției de Frontieră, Autorității Vamale, CNAIR și autorităților moldovene, pentru a stabili ultimele detalii aferente Punctului de Trecere a Frontierei care se va construi pe malul dinspre Iași, dar și pentru a verifica stadiul lucrărilor”, transmite Scrioșteanu.

Potrivit lui, lucrările sunt în curs de desfășurare pe ambele maluri ale Prutului, iar stadiul este următorul:

✅️ continuă realizarea piloților de susținere a podului fiind forați, armați si turnați 70 din cei 72 necesari după cum urmează:
-la culeea de pe malul drept 18 piloți finalizați din 18 necesari;
-la culeea de pe malul stâng 18 piloți finalizați din 18 necesari;
-la pila de pe malul drept 18 piloți finalizați din 18 necesari;
-la pila de pe malul stâng 16 piloți finalizați din 18 necesari;
(Această activitate se va finaliza in următoarele 3 zile)

✅️ pe malul stâng a fost armat, cofrat și turnat primul segment de radier aferent căii de rulare 1 si a început armarea radierului pentru a doua cale de rulare;

✅️ pe malul drept a fost armat, cofrat și turnat primul segment de radier aferent căii de rulare 1 si a început armarea radierului pentru a doua cale de rulare;

✅️săptămâna viitoare va începe armarea elevației aferente culeii dinspre Chișinău.

pod

„Am discutat cu toți factorii implicați în proiect ultimele detalii aferente proiectului tehnic pentru Punctul de Trecere a Frontierei, pentru a asigura parcurgerea procedurilor necesare cât mai repede posibil”, mai spune oficialul român.

Sursa de finanțare este asigurată din 𝗳𝗼𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝗻𝗲𝗿𝗮𝗺𝗯𝘂𝗿𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲, în valoare de peste 151,68 milioane lei, fără TVA (~35 milioane euro), prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei CEF.

pod

Scrioșteanu amintește că 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗣𝗿𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶, 𝗚𝗼𝗹𝗮𝗶𝗲𝘀𝘁𝗶 (𝗥𝗢) – 𝗭𝗮𝗴𝗮𝗿𝗮𝗻𝗰𝗲𝗮 (𝗠𝗗) este 𝗽𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹 𝗽𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝗹𝗮 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮̆ 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗣𝗿𝘂𝘁 și primul pod 𝗱𝘂𝗽𝗮 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟲𝟬 𝗮𝗻𝗶 de la ultimul pod rutier construit. Este cea mai importantă structură de infrastructură de transport construită vreodată peste Prut, care va conecta România și Republica Moldova prin autostrada care va trece Carpații.

În septembrie anul trecut, a fost semnat contractul pentru construcția ansamblului de poduri peste Prut, la Ungheni, a anunțat atunci Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Noul pod cu Republica Moldova va fi la profil de autostradă, fiind parte din Autostrada Unirii A8.

Cine construiește podul peste Prut de la Ungheni, parte din A8

„Antreprenorul (NESS PROIECT EUROPE SRL) are la dispoziție 151,68 de milioane de lei (fără TVA) și lei fără TVA și 24 de luni (șase luni proiectare și 18 luni execuție) pentru construcția acestui obiectiv”, a precizat atunci șeful CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă....
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...