Autostrada cu Republica Moldova: A fost semnat contractul pentru podul peste Prut, de la Ungheni

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru construcția ansamblului de poduri peste Prut, la Ungheni, a anunțat vineri Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Noul pod cu Republica Moldova va fi la profil de autostradă, fiind parte din Autostrada Unirii A8.
Anemona Andone - vin, 27 sept. 2024, 13:21
Autostrada cu Republica Moldova: A fost semnat contractul pentru podul peste Prut, de la Ungheni

UPDATE 14:00

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis la rândul său că fost semnat contractul pentru construirea primului pod nou peste Prut după 60 de ani.

„Sunt prezent la granița dintre România și Republica Moldova, la Ungheni, unde astăzi am semnat 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮𝗰𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗼𝗱 𝗻𝗼𝘂 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗣𝗿𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶, fiind astfel un moment istoric, întrucât ultimul pod rutier comun a fost construit în urmă cu peste 60 ani”, a scris pe Facebook oficialul de la Transporturi.

El a estimat că acest pod va fi gata în 2026. Contractul prevede execuția a:
– 261,20 m lungime pod nou peste Prut (câte un pod pentru fiecare sens de circulație)
– 2 benzi pe sens + trotuare
– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
– 8 m lățime parte carosabilă
– 1 km lungime traseu
– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor

Scrioșteanu a mai spus că ținta comună a României și Republicii Moldova este ca până în 2030 fiecare din cele 11 raioane care au granița la Prut să aibă cel puțin un pod rutier.

Știrea inițială

Podul de la Ungheni, gata în doi ani?

„Antreprenorul (NESS PROIECT EUROPE SRL) are la dispoziție 151,68 milioane de lei (fără TVA) și lei fără TVA și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru construcția acestui obiectiv”, a precizat șeful CNAIR pe Facebook.

pod ungheni

Potrivit lui, ansamblul de poduri care va face legătura între România (judetul Iași) și Republica Moldova (Raionul Ungheni) este format din două poduri paralele cu tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație).

Cel mai lung dintre cele două poduri va avea aproximativ 260 m.țPe teritoriul României, ansamblul de poduri va fi construit in continuarea A8 (autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni).

Contractul este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).

CNAIR primise în ianuarie trei oferte pentru construcția primului pod la nivel de autostradă peste Prut, de la Ungheni, care face parte din proiectul Autostrăzii A8 și care va avea și punct de trecere a frontierei.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, uneori, aproape cât un reactor de la Cernavodă
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, ...
Poză la moment a Sistemului Enrgetic Național: sunt momente când bateriile de stocare a energiei electrice operaționale în România ajung să livreze în vârful de consum de seară, cel mai......
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă în Liba, Gaza și Sirian
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă ...
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz, care s-a deplasat miercuri în sudul Libanului, şi-a reafirmat hotărârea ...
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus are un avantaj de peste 600 de avioane față de Boeing la comenzile din 2026, însă în domeniul livrărilor lupta ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost ...