„Autostrăzi” pentru camioane electrice şi bancuri de testare pentru vehicule autonome – promovate de UE

Uniunea Europeană a lansat luni, în cadrul Consiliului Transporturi de la Luxemburg, noi iniţiative pentru a accelera implementarea unor soluţii de transport inovatoare, cu emisii zero şi automatizate, sprijinind poziţia de lider industrial a Europei şi obiectivele climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mar, 09 iun. 2026, 14:05

Miniştrii UE din nouă state membre, împreună cu comisarul pentru transport durabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, au aprobat primele două foi de parcurs din cadrul Iniţiativei privind coridoarele de transport curate. Aceste foi de parcurs vizează accelerarea instalării infrastructurii de încărcare pentru camioanele cu emisii zero de-a lungul coridoarelor scandinavă-mediteraneeană şi Marea Nordului-Marea Baltică. Prin identificarea principalelor lacune în materie de infrastructură şi a nevoilor de investiţii, foile de parcurs contribuie la realizarea operaţiunilor de transport de marfă cu emisii zero până în 2030, scrie Agerpres.

În plus, 18 state membre şi comisarul au semnat o declaraţie comună de intenţie privind bancurile de testare transfrontaliere pentru vehiculele autonome, promovând implementarea coordonată şi testarea comercială în întreaga Europă. Bancurile de testare a vehiculelor autonome vor consolida, de asemenea, cooperarea în ceea ce priveşte interoperabilitatea, reglementarea şi implementarea transfrontalieră.

Comisia Europeană s-a angajat să prezinte acţiuni concrete care vor asigura un sector robust şi durabil al autovehiculelor şi vor contribui la valorificarea puterii sale inovatoare. Ambele iniţiative noi vor contribui la acest obiectiv, susţine sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt......
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski era să fie lovit de o dronă. Informația a fost prezentată de premierul ...
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din ...
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: creșteri sau scăderi de dobânzi?
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: ...
De la 1 octombrie va fi valabil un nou IRCC: 5,58% față de 5,56% cât este în prezent. Creșterea este irelevantă la ...