Averea Anei Birchall: cinci case, dintre care două în SUA, şi plasamente de 23 de milioane de euro

Ana Birchall este noul ministru al Justiţiei, potrivit unei decizii a premierului Grindeanu de azi. Împreună cu soţul său, englez de origine, are o avere impresionantă, potrivit ultimei declaraţii depuse la Parlament, chiar luna trecută.
Economica.net - joi, 09 feb. 2017, 17:03
Averea Anei Birchall: cinci case, dintre care două în SUA, şi plasamente de 23 de milioane de euro

Ana Birchall are nu mai puţin de cinci case, deţinute în nume propriu şi împreună cu soţul: trei apartamente în Bucureşti, dintre care unul cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, unul în New York, Statele Unite ale Americii, cu o suprafaţă de 180 mp, alături de două case, una de locuit, tot în SUA, şi de una de vacanţă, în localitatea Dorna Arini din Suceava.
Alături de acestea, mai mare şi trei terenuri de fâneaţă şi păşune, tot în Dorna Arini.

Împeună cu soţul ei, Martyn Birchall, cetăţean englez, dar stabilit în România, are nu mai puţin de 13 conturi bancare, deschise la instituţii de credit din ţară şi din strănătate, în care are depozite în lei, dolari, euro şi lire sterline. Astfel, sumele pe care le deţine împreună cu soţul în cele 13 conturi sunt: 206.000 dolari, 277.000 lei, 26.600 lire sterline şi 27.000 euro.

De asemenea, mai are şi plasamente în titluri de valoare (titluri de stat, acţiuni, obligaţiuni) la emitenţi din ţară şi din străinătate. Valoarea este impresionantă: 23 de milioane de euro, mai mult de jumătate de miliard de lei şi 66.000 de dolari. Cele 23 de milioane de euro ar reprezenta valoarea acţiunilor necotate, iar restul sunt unităţi ale unor fonduri de investiţii ale BCR şi BRD, mai puţin 66.000 de lei, bani investiţi de actualul ministru în titluri de stat ale României.

Ana Birchall are două credite, scadente însă în curând, în acest an, şi în 2018, la două bănci americane: Washington Mutual, şi Citibank, în valoare totală de aproape 400.000 de dolari, dar la momentul contracării.
Ana Birchall mai are bijuterii de 46.000 de euro, un lingou de aur şi conduce un Volvo XC 90 din anul 2006.

Deputatul Ana Birchall s-a născut la 30 august 1973, în oraşul Mizil, judeţul Prahova.

Licenţiată în ştiinţe juridice, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept (1996), potrivit site-ului www.anabirchall.ro; masterat în drept la Facultatea de Drept din Yale, SUA (1999-2000); doctor în drept la Facultatea de Drept din Yale, SUA (2000-2002), cu lucrarea ‘Dreptul falimentului aplicat sistemelor bancare din ţările Central şi est Europene’.

Şef Oficiu Juridic, S.C Omniasig S.A (1996-1998). A lucrat ca avocat în cadrul casei de avocatură ‘White & Casse’ din New York (2002-2003); a lucrat la Biris Goran ca şef al Grupului de practică în domeniul restructurărilor financiare şi insolvenţă (2010-2012); Of Counsel, Muşat şi Asociaţii – Restructuring & Insolvency (2012); consilier al Ministrului Afacerilor Externe (2003-2004); consilier în cadrul Comisiei de Politică externă a Senatului României (2005-2006); consilier al premierului (iulie – decembrie 2012). Înalt reprezentant al prim-ministrului pentru afaceri europene şi parteneriat cu Statele Unite ale Americii (funcţie neretribuită, 2014-prezent), conform site-ului cdep.ro.

Deputat din partea PSD, Colegiul nr. 5 Vaslui (2012-prezent), a activat ca membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României în spaţiul Schengen, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor (febr. 2015-prezent) şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie România-India. La 11 decembrie 2016, a câştigat din partea PSD un al doilea mandat de deputat de Vaslui.

Începând cu 4 ianuarie 2017, Ana Birchall este ministrul delegat pentru Afaceri Europene în Cabinetul Grindeanu.

Din 2013 este ambasador al ONG Vital Voices, înfiinţat de Hillary Clinton în programul Global Ambassadors; din 2013 este membru în Global Advisory Council WeConnect International; din 2014 – membru în Comitetul Executiv al Yale Law School Association, Yale Law School, SUA.

Este lector universitar la Universitatea ‘Dimitrie Cantemir’ Bucureşti (2005-prezent).

Este membru PSD din 2005. A fost şeful Departamentului de Educaţie şi Cercetare PSD (2007-2009); secretar executiv pe probleme de tineret şi egalitate de şanse (2005-2007). În prezent este consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui PSD şi secretar executiv pe probleme de relaţii internaţionale. Este preşedintele Forumului Progresist Social-Democrat şi vicepreşedinte/purtător de cuvânt la Asociaţia Parlamentarilor Social-Democraţi.

Membru în Baroul Bucureşti, membru Policy Network, Marea Britanie şi Terra Nova, Franţa.

Vedeţi ataşat declaraţia de avere.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...