Avertisment ONU: Preţurile alimentelor, tot mai mari şi mai volatile

Raportorul ONU pentru dreptul la alimentaţie, Olivier De Schutter, şi-a exprimat marţi temerea că urmează o perioadă a 'preţurilor alimentare ridicate şi volatile' care impun răspunsuri 'mai energice' din partea statelor, informează AFP.
Economica.net - mie, 30 apr. 2014, 06:15
Avertisment ONU: Preţurile alimentelor, tot mai mari şi mai volatile

Pentru De Schutter, intervievat de cotidianul Le Monde, crizele precum cea din 2008, declanşată de o explozie a preţurilor cerealelor, riscă să se repete cu atât mai mult cu cât ‘factorii structurali ai dezechilibrului persistă’, printre care ‘creşterea consumului de proteine animale şi de agrocarburant’, precum şi ‘incapacitatea noastră de a trata problema risipei’ în sistemele agroalimentare.

Făcând bilanţul celor două mandate ale sale, De Schutter estimează că ‘modelul agricol bazat pe îngrăşăminte şi pesticide şi dependent de industrializarea împinsă tot mai departe a agriculturii este gata să-şi dea sufletul’ şi susţine necesitatea unei ‘schimbări a direcţiei spre agroecologie’.

El critică Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), ‘singura (dintre marile organizaţii internaţionale) care nu şi-a schimbat orientarea spre recunoaşterea necesităţii ca fiecare ţară să-şi asigure propria producţie alimentară’.

‘OMC continuă să apere un sistem depăşit, bazat pe diviziunea muncii şi pe repartiţia producţiilor agricole’, acuză el.

Dar pentru a combate foametea şi malnutriţia, raportorul ‘nu mai crede că trebuie aşteptat decât ca guvernele să acţioneze ele însele: blocajele sunt prea numeroase, presiunile prea reale şi actorii care obstrucţionează schimbarea prea puternici’.

După şase ani şi două mandate, Olivier De Schutter cedează miercuri locul unei universitare turce, Hilal Elver, specialistă în probleme de mediu şi drepturi umane, profesoară şi cercetătoare la Universitatea din Santa Barbara (statul american California).

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...