Avertizare de ceaţă în judeţele Vrancea, Galaţi şi Cluj

Meteorologii au emis, vineri, avertizare de ceaţă pentru judeţele Vrancea, Galaţi şi Cluj, unde vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Două curse aeriene au întârzieri din cauza ceţii dense de pe Aeroportul Internaţional Cluj.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 08:01

Potrivit avertizării nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), până la ora 11.00, în judeţele Vrancea şi Galaţi se vor semnala ceaţă pe spaţii relativ extinse şi depunere de chiciură.

De asemenea, în judeţul Cluj, inclusiv în municipiile Cluj-Napoca şi Turda, până la ora 11.00, vizibilitatea va fi redusă din cauza ceţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Două curse aeriene ale companiei Tarom care urmau să decoleze sau să aterizeze, vineri dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au întârzieri din cauza ceţii dense de pe aeroport.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au declarat, vineri dimineaţă, că sunt afectate de ceaţă cursa aeriană Tarom de la Bucureşti la Cluj-Napoca şi zborul care trebuie să plece de la Cluj-Napoca spre Viena.

„Înregistrăm vineri dimineaţă două curse aeriene care au întârzieri din cauza ceţii dense de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Este vorba despre cursa Tarom care trebuia să decoleze la ora 9,05 spre Viena, cu aproape 40 de pasageri, şi de zborul Tarom care trebuia să aterizeze de la Bucureşti la ora 8,40. Ne aşteptăm să fie afectate şi alte curse, în special cele de Bucureşti, deoarece acestea sunt zboruri în lanţ. Următoarea cursă aeriană care ar putea avea întârzieri este tot una de sosire de la Bucureşti, la ora 10,30 şi care trebuie să decoleze apoi spre Capitală la 10,50”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

Potrivit acestora, alte curse internaţionale sunt programate să aterizeze sau să decoleze pe aeroportul clujean în jurul orei 12.00.

„Sperăm să se ridice ceaţa până atunci”, au mai declarat sursele citate.

Te-ar mai putea interesa și
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada anunţă un nou pachet de ajutor militar în cadrul iniţiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia şi Canada au anunţat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a iniţiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerinţe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include......
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de Guvern
Fabrici şi linii de producție noi: program de ajutor de stat cu peste 5,3 miliarde de lei pentru industrie, aprobat de ...
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investiţiilor în industria ...
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Tranzacție de sute de milioane de euro: Gigantul Ariston preia un alt brand celebru, cu afaceri și în România
Consiliului Concurenței a avizat preliarea de către Ariston a filialei din România a Riello, într-o tranzacție la nivel ...
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis miercuri
Vânzări record pentru La Cocoş în prima zi de funcţionare la Oradea: peste 1,5 milioane de lei la magazinul deschis ...
La Cocoș a deschis cel de-al optulea magazin, la Oradea, și a stabilit un record de vânzări încă din prima zi, depășind ...