Avioane militare ruseşti survolează Marea Neagră, apropiindu-se de Bulgaria

De la începutul anului, numărul zborurilor avioanelor militare ruseşti în apropierea litoralului bulgăresc al Mării Negre a crescut drastic. Aproape în fiecare zi, avioanele bulgăreşti de vânătoare MiG-29 care efectuează air policing decolează la cererea NATO de la baza sa în Graf Ignatievo (sudul Bulgariei) pentru a intercepta avioane ruseşti care se apropie de spaţiul aerian al ţării, scrie marţi cotidianul sofiot Sega, citând surse din Ministerul Apărării.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 10:59
Avioane militare ruseşti survolează Marea Neagră, apropiindu-se de Bulgaria

Avioanele ruseşti nu intră în spaţiul aerian al Bulgariei, ci zboară lângă frontierele acesteia. Ministrul bulgar al apărării, Anghel Naidenov, a confirmat că a crescut numărul zborurilor ruseşti aproape de spaţiul aerian al Bulgariei deasupra Mării Negre. El a declarat pentru postul de radio Darik că aproape zilnic Forţele Aeriene ale Bulgariei trimit avioane care să supravegheze aeronavele ruseşti.

Aeronavele ruseşti sunt IL-20, folosite pentru supraveghere şi spionaj. Nu se ştie care este obiectivul acestor survolări, dar potrivit unor surse neoficiale, avioanele ruseşti culeg informaţii despre amplasarea radarelor pe teritoriul Bulgariei.

Turcia se confruntă cu probleme similare. Potrivit postului privat de televiziune NTV, la 3 martie, opt avioane turceşti F-16 au decolat pentru a împiedica o aeronavă IL-20 să pătrundă în spaţiul aerian al ţării. După implicarea avioanelor de vânătoare, avionul rus a rămas în spaţiul internaţional deasupra Mării Negre. Situaţia este urmărită şi de un radar zburător al NATO AWACS care se află în România, mai scrie ziarul.

Situaţia tensionată din zona Mării Negre a accelerat semnarea unui acord între Bulgaria şi Grecia pentru air policing. Bulgaria are deja un asemenea acord cu România, iar potrivit site-ului specializat janes.com, după semnarea celui cu Grecia, săptămâna trecută, avioanele F-16 elene vor putea patrula în spaţiul aerian al Bulgariei, notează jurnalul Sega

Bulgaria trebuie să înlocuiască urgent toate sistemele de control ruseşti din dotarea armatei sale, avertizează Todor Tagarev, fost ministru al apărării într-un interviu pentru Capital. Tagarev afirmă că, din păcate, în ultimii 15 ani nu s-a făcut nimic pentru înlocuirea armamentului rusesc. El susţine că situaţia este critică în ceea ce priveşte avioanele de vânătoare MiG-29 care pot zbura doar dacă specialiştii ruşi care au grijă de ele permit acest lucru. Dacă ruşii spun că avioanele nu sunt în stare să zboare, acestea vor rămâne pe sol. În opinia lui Tagarev, această situaţie este inadmisibilă şi Bulgaria trebuie să achiziţioneze noi avioane de vânătoare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO şi declară că Europa este „de interes fundamental”
SUA îşi reafirmă angajamentul faţă de NATO şi declară că Europa este „de interes fundamental”
Secretarul adjunct al apărării din SUA, Elbridge Colby, a reafirmat joi angajamentul ţării sale faţă de apărarea colectivă a NATO şi a afirmat că Europa rămâne de "interes fundamental"......
Încă un împrumut al României. Finanțele au luat 800 milioane de lei de la bănci
Încă un împrumut al României. Finanțele au luat 800 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 800 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark ...
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic debit al Dunării din istorie GRAFICE
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic ...
Dragarea Dunării în zona bifurcației de la Bala, ancorarea unor barje în apropierea podului de la Cernavodă, construirea ...
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, procedura pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la ...