Avioanele Carpatair-Alitalia – trei incidente în ianuarie. Accidentul de sâmbătă, cumul de factori

Două persoane, inclusiv un pasager, se pare un cetăţean turc, erau spitalizate în continuare, duminică, după ce un avion operat de compania română Carpatair în contul Alitalia a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, sâmbătă seara, la Roma, relatează AFP.
Economica.net - D, 03 feb. 2013, 16:44
Avioanele Carpatair-Alitalia - trei incidente în ianuarie. Accidentul de sâmbătă, cumul de factori

Parteneriatul dintre cele două companii se afla în centrul unor critici dure în Italia, în urma incidentului de sâmbătă, potrivit AFP.

Potrivit postului SkyTg24, cele două cel mai grav rănite persoane sunt un pasager turc, operat la nivelul coloanei vertebrale, şi o peruviană, care a suferit diverse traumatisme şi pe care alte instituţii de presă au identificat-o ca fiind o însoţitoare de zbor româncă. Viaţa lor nu este în pericol.

Anchetele deschise de către autorităţi în domeniul aerian, justiţia italiană şi compania Alitalia continuau, duminică, pe Aeroportul Roma-Fiumicino, unde avionul accidentat se afla în continuare pe iarbă, cu trenul de aterizare complet distrus.

Avionul, de tip ATR-72, aparţinând companiei române Carpatair, a decolat de la Pisa (nord) sâmbătă, către ora 18.15 GMT (20.15, ora României), şi a sosit pe Aeroportul Roma-Fiumicino după o oră. Însă, dintr-un motiv necunoscut, pilotul a fost nevoit să încerce să aterizeze în mai multe rânduri. El a reuşit să aterizeze, până la urmă, dar aeronava a ieşit de pe pistă.

Directorul Aviaţiei Civile de la Fiumicino, Vitaliano Turra, a declarat pentru presă că accidentul s-a produs în urma unei „înlănţuiri de evenimente, nu are o singură cauză”. Potrivit lui Turra, rafalele de vânt atingeau o viteză „de 50 de kilometri pe oră, deci era puternice, dar nu erau incompatibile cu o aterizare”.
În contextul în care, într-un prim comunicat, Alitalia a pus accidentul pe seama rafalelor de vânt, directorul operaţional al companiei, Giancarlo Schisano, a rectificat informaţiile, duminică. „Erau, cu siguranţă, rafale puternice de vânt, dar aeroportul era deschis, deci (prin aceasta) nu se precizează absolut nimic în legătură cu cauza” accidentului, a declarat el pentru postul SkyTg24.

Directorul a confirmat „trei incidente în ianuarie” implicând zboruri asigurate de către Carpatair în contul Alitalia, dar a subliniat că această companie deţine toate certificările necesare. După o problemă de presurizare, în cursul unui zbor Ancona-Roma, au avut loc, potrivit lui Schisano, o inspecţie efectuată de către Aviaţia Civilă şi un audit la Alitalia asupra celor două avioane de tip ATR-72 care asigură curse interne în contul companiei italiene.

Alitalia a suspendat parteneriatul cu Carpatair, care exista începând din primăvara lui 2012, pe rutele Roma-Ancona, Roma-Pisa şi Roma-Bologna, pe care le asigură ea însăşi.
Potrivit unor fotografii publicate de mai multe ziare, Alitalia a şters, în noaptea de sâmbătă spre duminică, culorile sale de pe carlinga avionului implicat în accident.
Sindicatul piloţilor Uil Trasporti a amintit că a lansat un semnal de alarmă asupra unor „avarii şi probleme” la Carpatair.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere despre viitorul Parcului Herăstrău, transmite Agerpres....
Negocierile dintre SUA și Iran din Pakistan, în impas din cauza unor condiții prealabile puse de Teheran – surse
Negocierile dintre SUA și Iran din Pakistan, în impas din cauza unor condiții prealabile puse de Teheran – surse
Lansarea discuţiilor directe dintre delegaţiile americană şi iraniană în capitala pakistaneză Islamabad este cel puţin ...
INGHA: Debitul Dunării va fi în scădere, până la 5.300 metri cubi/secundă, sub media lunii aprilie
INGHA: Debitul Dunării va fi în scădere, până la 5.300 metri cubi/secundă, sub media lunii aprilie
Debitul fluviului Dunărea, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), va fi în scădere, pe parcursul următoarei săptămâni, ...
China pregătește livrarea unor sisteme de apărare antiaeriană pentru Iran – surse CNN
China pregătește livrarea unor sisteme de apărare antiaeriană pentru Iran – surse CNN
Statele Unite deţin informaţii conform căror China pregăteşte furnizarea către Iran a unor sisteme de apărare aeriană ...