Cel mai rapid avion din lume va intra în teste în 2019

Avionul viitorului ar putea deveni realitate în 20 de ani. O echipă de cercetători lucrează la un avion supersonic care ar putea să parcurgă distanţa de la Bruxelles la Sydney în doar două-trei ore, faţă de cele 22 de ore cât durează în prezent zborul. 
Economica.net - S, 20 iul. 2013, 07:41
Cel mai rapid avion din lume va intra în teste în 2019

Avionul viitorul, aşa cum a fost supranumită aeronava, ar avea o viteză de zece ori mai mare faţă de cea a aparatelor de astăzi, informează RTV.NET. Nu este de mirare astfel că dificultăţile tehnologice sunt imense. Inginerii vor trebui să conceapă un mod de propulsie adecvat, dar şi un aparat capabil să se deplaseze în atmosferă. Şi asta pentru că avionul va zbura de fapt în spaţiu.

O altă problemă o constituie combustibilul, mai ales că reactoarele vor funcţiona pe bază de hidrogen şi oxigen. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă susţin că primele teste vor avea loc în 2019, iar primele zboruri peste 20 de ani.

Primele teste cu avionul viitorului vor avea loc în 2019, iar primele zboruri, peste 20 de ani. Supersonicul va putea parcurge distanţa Paris-New York în mai puţin de o oră, iar Sidney-Bruxelles în 2-3 ore.

Te-ar mai putea interesa și
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Florin Mariș, CEO și fondator al dezvoltatorului clujean Hexagon, spune că și prețurile locuințelor din București vor crește și vor urma tendința observată la Cluj-Napoca, dar......
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor privind îndatorarea sectorului
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor ...
Grupul bancar olandez ING încearcă să vândă un portofoliu de credite în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, ...
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Cea de-a 16-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit pragul de un miliard de lei, cu o valoare totală a comenzilor ...
Economia SUA a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, de aproape trei ori peste așteptări. Șomajul a scăzut la 4,1%
Economia SUA a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, de aproape trei ori peste așteptări. Șomajul a scăzut ...
Economia americană a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, mult peste estimările analiştilor, care anticipau ...