Avocatul Gabriel Biriş anunţă că va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Avocatul Gabriel Biriş, consultant fiscal, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că, în zilele următoare, va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice /MFP/.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 09:27
Avocatul Gabriel Biriş anunţă că va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor

‘Confirm faptul că mi s-a propus să preiau funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Am avut o discuţie cu cei din minister şi am agreat un anumit mod de acţiune, de lucru. În momentul de faţă, aştept numirea. Decizia din partea mea este luată, la fel şi din partea celor care mi-au propus. Există nişte proceduri administrative până se va concretiza numirea mea în funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi de director la Direcţia de fiscalitate’, a afirmat Biriş.

În prezent, Ministerul Finanţelor Publice are trei secretari de stat.

Avocatul Gabriel Biriş afirma, la începutul lunii octombrie, că investiţiile din România sunt la minime istorice, iar autorităţile ar trebui să încurajeze stimularea acestora.

‘Modul în care se transferă bunăstarea nu este unul care să genereze foarte mult optimism. Noi în această fuziune creată de o aparentă bunăstare deja am început să repetăm greşelile trecutului. Adică punem gaz pe foc, în loc să stimulăm investiţiile. În toate raportările cu privire la nivelul investiţiilor o să vedeţi că sunt la minime istorice. Anul trecut a fost groaznic, anul acesta este un pic mai bun, dar un pic mai bun pentru că se raportează la ceva groaznic’, a explicat avocatul.

În legătură cu noul Cod fiscal, consultantul menţiona că acesta conţine destul de multe lucruri bune, însă lucruri ‘foarte rele’ sunt în Codul de procedură fiscală, unde dezechilibrul de forţă între ANAF şi contribuabili este din ce în ce mai mare. ‘Drepturile noastre vor continua să scadă în condiţiile în care vedem un apetit mare pentru abuz atât din partea inspectorilor fiscali, cât şi a nou înfiinţatei Direcţii Antifraudă’, a spus Biriş.

Seria de evenimente organizate sub sigla ‘România Durabilă’ continuă, miercuri, cu o nouă ediţie dedicată fiscalităţii, intitulată ‘Fiscalitate pentru o Românie Durabilă’.

În cadrul evenimentului, experţi şi consultanţi discută pe marginea prevederilor noului Cod Fiscal, dar şi cele mai importante şi relevante modificări ale noului Cod de Procedură Fiscală care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

Proiectul ‘Fiscalitate pentru o Românie Durabilă’ îşi propune să deschidă calea dialogului public-privat şi să consolideze spiritul de comunitate de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...