Avocatul Poporului nu poate ataca la CCR ordonanţa referitoare la modificarea Codului Penal – Ciorbea

Avocatul Poporului nu poate ridica excepţii de neconstituţionalitate decât privitor la legi şi la ordonanţe de urgenţă în vigoare sau ordonanţe simple, a declarat Avocatul Poporului (AP), Victor Ciorbea.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 09:33
Avocatul Poporului nu poate ataca la CCR ordonanţa referitoare la modificarea Codului Penal - Ciorbea

„În legătură cu Ordonanţa de Urgenţă (pentru modificarea Codului penal – n.r.) aştept să văd Monitorul Oficial. Din câte am înţeles (…) aceasta ar urma să intre în vigoare peste zece zile, or potrivit art. 32 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, Curtea hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, deci dacă intrarea în vigoare a ordonanţei se va produce peste zece zile, în tot acest interval noi nu avem nicio competenţă”, a declarat Ciorbea pentru AGERPRES.

El a spus că, în ceea ce priveşte graţierea, s-a aprobat un proiect de lege care va fi trimis la Parlament în procedură de urgenţă.

„Se va dezbate de către Parlament, imediat după adoptare poate fi atacată cu obiecţie de neconstituţionalitate la CCR şi de către grupurile parlamentare şi de către domnul preşedinte şi aşa mai departe. Deci, privitor la graţiere nu se pune problema ca noi să ne pronunţăm în această fază (…) Noi avem posibilitatea în faza aceea, după adoptarea de către Parlament, alături de preşedintele României, alături de grupurile parlamentare, putem să facem obiecţie de neconstituţionalitate. După aceea, după ce legea a parcurs toate fazele, să spunem, şi a fost promulgată de preşedintele României, atunci putem să ridicăm excepţie de neconstituţionalitate oricând”, a afirmat Victor Ciorbea.

El a menţionat că în prezent este valabil ceea ce a spus preşedintele Iohannis şi a pus în discuţia CSM privind declanşarea unui conflict juridic de natură constituţională în cazul căruia CCR poate fi sesizată de CSM, Guvern, preşedinţii Camerelor Parlamentului şi de şeful statului.

„În faza aceasta poate fi sesizată CCR cu privire la un conflict juridic de natură constituţională de către cei pe care vi i-am spus, începând cu şeful statului, continuând cu preşedinţii camerelor, guvern şi aşa mai departe”, a adăugat Victor Ciorbea.

Ciorbea a mai spus, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis că se gândeşte să-i facă o vizită, că îl aşteaptă ‘cu multă plăcere’.

„În legătură cu vizita domnului preşedinte, îl aştept cu multă plăcere, oricând suntem onoraţi de prezenţa domniei sale sau a unui demnitar atât de înalt al statului român şi este bine că din când în când unii sau alţii îşi mai amintesc şi de această instituţie care a apărut la noi, efectiv, în urmă cu 20 de ani”, a spus Ciorbea.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se gândeşte să-i facă o vizită miercuri Avocatului Poporului, pentru a-i transmite că se aşteaptă de la acesta la o luare de poziţie în legătură cu deciziile Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution susține dezvoltarea competențelor tehnice și de business prin......
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei sunt încetinite de lipsa piloţilor care să treacă navele pe Canalul Sulina
Exporturile de cereale ale Ucrainei sunt încetinite de lipsa piloţilor care să treacă navele pe Canalul Sulina
Aproximativ 70 de nave aşteaptă pe Dunăre lângă Canalul Sulina, pentru accesul în porturile ucrainene de unde să încarce ...