Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia de la Pungeşti

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia de la Pungeşti, unde reprezentanţii instituţiei s-au deplasat pentru a discuta cu oficialităţile din cadrul primăriei, reprezentanţii Janadarmeriei şi cu participanţii la proteste, verificările fiind în curs de desfăşurare.
Economica.net - S, 14 dec. 2013, 14:18
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu situaţia de la Pungeşti

„În exercitarea atribuţiilor conferite de lege, reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului s-au deplasat în comuna Pungeşti, unde au discutat cu oficialităţile din cadrul primăriei. De asemenea, au fost iniţiate întâlniri cu reprezentanţii Jandarmeriei şi urmează să aibă loc discuţii cu participanţii la protest. Verificările sunt în curs de desfăşurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Poliţia Vaslui a constituit o „zonă specială de siguranţă” în localităţile Siliştea şi Pungeşti, după protestele faţă de explorarea gazelor de şist în zonă de către compania americană Chevron.

Cererea de ridicare a restricţiilor de circulaţie instituite, formulată de un reprezentant al protestatarilor, a fost respinsă, joi, de Judecătoria Vaslui.

Aproape 400 de persoane au protestat, pe 7 decembrie, pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Protestatarii, în majoritatea lor localnici, dar şi din alte oraşe precum Iaşi, Bucureşti, Braşov, Sibiu, s-au adunat pe terenul proprietate privată al unei persoane fizice din comuna Pungeşti, vizavi de suprafaţa de teren luată în concesiune de către Chevron. Iniţial, protestul a fost paşnic, însă la un moment dat protestatarii au trecut drumul judeţean şi au ajuns în poarta suprafeţei îngrădite, deţinută de către Chevron, o parte dintre ei intrând pe terenul companiei petroliere şi aruncând cu pietre în camioanele frmei angajate de către Chevron. Totodată, oamenii au început să tragă de gardurile împrejmuitoare reuşind să le dărâme aproape în totalitate.

Câţiva dintre protestatari au fost ridicaţi şi duşi în maşinile Jandarmeriei pentru a da declaraţii, în timp ce alţii s-au întins pe jos, pe şosea, pentru a nu permite acestor autovehicule să iasă din zonă, manifestanţii îmbrâncindu-se cu jandarmii. Protestatarii care s-au întins pe şosea au fost luaţi pe sus de către jadarmi şi duşi pe marginea şoselei.

În urma acestor incidente, Poliţia Vaslui a constituit o „zonă specială de siguranţă” în localităţile Siliştea şi Pungeşti, unde Chevron deţine un perimetru de 20.000 de metri pătrați în vederea explorării gazelor de şist, iar numărul forţelor de ordine a fost suplimentat considerabil.

Astfel, printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Municipale Vaslui, în localităţile Siliştea şi Pungeşti, precum şi pe sectorul de drum judeţean care leagă cele două sate, a fost suplimentat considerabil numărul forţelor de ordine care patrulează, fiind vorba în special de jandarmi.

De asemenea, Jandarmeria şi Poliţia au instituit filtre pe drumul judeţean Vaslui – Gârceni, la Siliştea şi la Pungeşti, iar orice persoană care trece prin zonă este legitimată de către forţele de ordine.

Totodată, jandarmii nu permit oprirea maşinilor sau a persoanelor care merg pe jos în dreptul perimetrului deţinut de Chevron.

Incidente între jandarmi şi localnicii din Pungeşti au avut loc şi în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti. Mai mulţi protestatari au acuzat atunci că au fost agresaţi de jandarmi.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...