Azerbaidjanul ar putea furniza gaze naturale Ungariei prin România

Azerbaidjanul intenţionează să furnizeze gaze naturale Ungariei şi urmează ca în perioada următoare să decidă care va fi ruta prin care va face acest lucru, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, într-un interviu acordat televiziunii ungare, preluat de Itar Tass.
Economica.net - mie, 12 nov. 2014, 11:14
Azerbaidjanul ar putea furniza gaze naturale Ungariei prin România

‘Considerăm Ungaria un partener în domeniul cooperării energetice şi studiem rutele prin care gazele naturale din Azerbaidjan ar putea ajunge în Ungaria. Acest lucru este posibil fie prin ruta Bulgaria-România-Ungaria fie prin conducta Ionian-Adriatic care trece prin ţările din Balcani şi ar putea ajunge şi prin Ungaria via Croaţia. Trebuie să alegem ruta acceptabilă pentru noi’, a declarat Aliyev.

Preşedintele Azerbaidjanului a mai spus că proiectul ‘coridorului sudic de gaze naturale’, implementat de Azerbaidjan cu partenerii săi, va transforma radical harta energetică a Europei.

Proiectul ‘coridorului sudic de gaze naturale’ prevede că gazul natural provenit de la imensul zăcământ Shah Deniz II va trece prin Azerbaidjan şi Georgia spre Turcia via o nouă conductă denumită Trans-Anatolian Pipeline, TAP, aceasta urmând să fie primul element al unui coridor care la final ar urma să lege Marea Caspică de Turcia şi Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Două trenuri au intrat în coliziune duminică la sud de capitala egipteană Cairo, provocând deraierea mai multor vagoane şi cel puţin 7 decese şi rănirea a 112 persoane, conform unui bilanţ......
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Solar Art-Overall Company, unul dintre principalii furnizori de soluții complete de iluminat din România, a implementat ...
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au ...
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...