Azerbaidjanul l-a convocat pe ambasadorul UE la Baku pentru a protesta împotriva unei rezoluții a Parlamentului European privind prizonierii armeni din Nagorno Karabah

Azerbaidjanul l-a convocat vineri pe ambasadorul UE la Baku, Marijana Kujundzic (foto), pentru a protesta împotriva unei rezoluţii a Parlamentului European care condamnă detenţia unor prizonieri de război armeni din Nagorno Karabah şi susţine drepturile armenilor din fosta enclavă armeană de pe teritoriul azer, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 01 mai 2026, 18:12
Azerbaidjanul l-a convocat pe ambasadorul UE la Baku pentru a protesta împotriva unei rezoluții a Parlamentului European privind prizonierii armeni din Nagorno Karabah

PE consideră „injustă” detenţia prizonierilor de război şi a ostaticilor respectivi şi a cerut eliberarea lor imediată, reafirmând susţinerea Uniunii Europene pentru armenii din Nagorno Karabah şi cerând tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru distrugerea patrimoniului cultural şi religios al acestora.

Ministerul de Externe azer a respins rezoluţia ca „nejustificată şi părtinitoare” şi a afirmat că armenii au plecat din regiunea respectivă de bunăvoie, iar cei prezentaţi de UE ca prizonieri de război au comis de fapt infracţiuni grave, inclusiv crime de război.

Armenii din Nagorno Karabah, teritoriu recunoscut internaţional ca aparţinând Azerbaidjanului, s-au desprins de autoritatea Guvernului de la Baku la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Azerbaidjanul şi Armenia au purtat două războaie pentru regiunea respectivă, înainte ca forţele azere să o recucerească în 2023.

Practic toţi cei circa 100.000 de armeni din Nagorno Karabah s-au refugiat în Armenia acum trei ani, iar unii oficiali din rândul lor au fost judecaţi la Baku în ianuarie 2025. Mai multe organizaţii internaţionale pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea faţă de corectitudinea procesului. În februarie anul acesta, miliardarul armean Ruben Vardanian a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Şi Parlamentul azer a reacţionat la rezoluţia PE, anunţând ruperea legăturilor cu Legislativul european pe motiv că acesta duce o „campanie de calomniere” a Azerbaidjanului.

Sursa foto: Facebook.com/euneighbourseast

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...