Azerbaidjanul vrea să ajute Irakul să vândă gaze naturale în Europa

Azerbaidjanul a oferit luni Irakului acces la proiectul 'coridorului sudic de gaze naturale', care ar urma să lege Marea Caspică de Uniunea Europeană, în ideea de a ajuta Bagdadul să vândă gaze naturale în Europa, transmite AFP.
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 13:26
Azerbaidjanul vrea să ajute Irakul să vândă gaze naturale în Europa

Ministrul azer al Afacerilor Externe, Elmar Mammadyarov, aflat în vizită la Bagdad, a declarat că oficialii irakieni şi-au manifestat interesul pentru a participa la acest proiect de anvergură susţinut de SUA şi care vizează reducerea dependenţei energetice a Europei de Rusia.

‘Este un proiect uriaş şi este deschis, dacă Irakul este şi el interesat să-şi exporte propriul gaz natural’, a declarat Mammadyarov într-o conferinţă de presă comună cu omologul său irakian Hoshyar Zebari. ‘Proiectul există şi dacă alte ţări (inclusiv Irakul) vor să se alăture coridorului sudic de gaze naturale, suntem gata să demarăm negocierile’, a mai spus ministrul azer al Afacerilor Externe.

În prezent, Irakul produce o cantitate modestă de gaze naturale, care este destinată în principal consumului intern însă oficialii de la Bagdad sunt interesaţi să majoreze exporturile de gaze naturale pentru a strânge fondurile necesare reconstruirii economiei şi infrastructurii.

Proiectul ‘coridorului sudic de gaze naturale’ prevede că gazul natural provenit de la imensul zăcământ Shah Deniz II va trece prin Azerbaidjan şi Georgia spre Turcia via o nouă conductă denumită Trans-Anatolian Pipeline, TAP, aceasta urmând să fie primul element al unui coridor care la final ar urma să lege Marea Caspică de Turcia şi Uniunea Europeană.

În paralel însă Rusia susţine construirea unei noi conducte, denumită South Stream, prin care vrea să exporte anual 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale spre Europa via Marea Neagră. Potrivit cifrelor publicate pe pagina de Internet a South Stream, până în 2020 importurile de gaze naturale ale Europei ar urma să ajungă la 80 de miliarde de metri cubi pe an, iar până în 2030 vor trece de 140 de miliarde metri cubi pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Două trenuri au intrat în coliziune duminică la sud de capitala egipteană Cairo, provocând deraierea mai multor vagoane şi cel puţin 7 decese şi rănirea a 112 persoane, conform unui bilanţ......
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Solar Art-Overall Company, unul dintre principalii furnizori de soluții complete de iluminat din România, a implementat ...
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au ...
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...