Azerii de la SOCAR angajează încă 50 de persoane în benzinăriile din România

Compania azeră SOCAR Petroleum a declanşat o campanie de recrutare pentru ocuparea a peste 50 de locuri de muncă disponibile în benzinăriile din România, potrivit unui comunicat al companiei. Posturile libere sunt de bucătar, lucrător gestionar şi şef staţie distribuţie carburant, în benzinăriile din Adjud, Bacău, Bucureşti, Cluj, Focşani şi Timişoara.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 11:57
Azerii de la SOCAR angajează încă 50 de persoane în benzinăriile din România

Pentru funcţia de bucătar, SOCAR a stabilit următoarele criterii de selecţie: studii medii, experienţă de minimum un an în pregătirea produselor de bucătărie rece şi caldă de tip fast-food, bune abilităţi în gestiune, integritate şi corectitudine. Benzinăriile Socar sunt prevăzute cu zone fast-food de unde clienţii pot cumpăra produse precum şaorma şi chebab.

Pentru postul de lucrător gestionar în cadrul companiei, sunt solicitate: studii medii, dorinţa de a lucra în domeniul vânzărilor de carburant, cunoştinţe de operare calculator, lucrul cu gestiunea, integritate şi corectitudine.

Cei care vor să fie şefi de staţie distribuţie carburant trebuie să aibă studii superioare, experienţă de minimum doi ani în domeniul vânzărilor de carburant, gestiunii de bani şi marfă, coordonării unei echipe şi administrării de bugete.
‘Căutăm candidaţi care fie au deja o experienţă de lucru în domeniul în care compania activează, fie doresc să înceapă şi să dezvolte o carieră în piaţa de retail cu carburant într-o companie aflată într-o dinamică de dezvoltare la nivel naţional. În prezent compania noastră are peste 300 de angajaţi la nivel naţional, dintre care mai mult de 40% au fost recrutaţi în cursul acestui an’, a declarat Emanuela Gheorghe, manager HR SOCAR Petroleum, citată în comunicat.

Compania aşteaptă CV-urile candidaţilor la adresa [email protected] până în data de 31 decembrie 2013.

SOCAR România este divizia locală a companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic).

Compania deţine în prezent o reţea de 20 staţii de alimentare în judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bihor şi Buzău şi se pregăteşte de finalizarea celei din Bucureşti.

Până în prezent, SOCAR a creat în România peste 300 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de aproximativ 50 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...