Băluţă: PSD va susține montarea contoarelor inteligente la nivelul fiecărui imobil din București

Preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, declară că social-democraţii vor susţine montarea contoarelor inteligente la nivelul fiecărui imobil din Capitală, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 14 mart. 2026, 14:56
Băluţă: PSD va susține montarea contoarelor inteligente la nivelul fiecărui imobil din București

Precizările au venit după ce Consiliul General al Capitalei a aprobat, vineri, proiectul conform căruia bucureştenii vor avea dreptul la facturi diminuate în cazul în care energia termică furnizată nu se va încadra în parametrii contractuali. Mai exact, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti – Ilfov a fost împuternicită să demareze procedurile de actualizare a diagramei de reglaj pentru furnizarea energiei termice de către compania Termoenergetica.

„Primul pas este reprezentat de această diagramă. În momentul în care o vom avea, vom impune ADI, respectiv Termoenergeticii, să monteze contoare inteligente la nivelul fiecărui imobil, astfel încât ele să pornească şi să taxeze doar în momentul în care temperatura este corespunzătoare. Ca să facem acest lucru, trebuie să modificăm o diagramă la care nu a mai umblat nimeni, o diagramă adaptată condiţiilor climatice şi nevoilor existente astăzi. Dar vă garantez că nu ne vom lăsa şi nu îi vom mai lăsa să batjocorească oamenii, aşa cum au făcut-o până acum”, a spus Băluţă, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă.

El a apreciat că hotărârea aprobată vineri de Consiliul General reprezintă „un prim pas” pentru a asigura o concordanţă între căldura furnizată bucureştenilor şi facturi.

„Este normal că oamenii suferă atunci când nu există dreptate, atunci când li se promite apă caldă şi nu primesc, atunci când li se promite căldură şi nu primesc. Ceea ce s-a întâmplat ieri este un prim pas pe care l-am făcut pentru a atinge acest obiectiv, acela de a nu plăti dacă nu primeşti toate aceste componente la parametrii corespunzători”, a mai spus edilul.

Vineri, în cadrul şedinţei CGMB, directorul general al companiei Termoenergetica, Adrian Teodorescu, a estimat că diagrama de reglaj ar putea fi realizată în cel puţin şase luni.

„Această diagramă de reglaj există. Ea trebuie actualizată, după caz. Actualizarea se face în funcţie de numărul de blocuri anvelopate, de temperaturile exterioare constatate. Este o diagramă reglementată. Este o chestiune prevăzută de ANRE”, a arătat el, în cadrul şedinţei CGMB.

Teodorescu a menţionat că Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica îi revine sarcina de a realiza diagrama de reglaj. ”Datoria companiei Termoenergetica este de a pune la dispoziţia ADI toate datele de care are nevoie”, a precizat el.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...