Banca Centrală a Rusiei şi-a vândut acţiunile deţinute la bursa de la Moscova

Investitorii străini au achiziţionat aproximativ 60% din cele 267,3 milioane de acţiuni în bursa de la Moscova vândute miercuri de Banca Centrală a Rusiei pentru 468 milioane de dolari, ceea ce arată un interes sporit al investitorilor pentru activele ruseşti, a anunţat Sergei Shvetsov, adjunctul guvernatorului Băncii Centrale, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 02 iul. 2014, 09:35
Banca Centrală a Rusiei şi-a vândut acţiunile deţinute la bursa de la Moscova

Aproximativ 40% dintre investitorii care au cumpărat acţiuni au venit din Rusia, 33% din Europa, 15% din Asia şi 10% din SUA, iar oferta de acţiuni a fost suprasubscrisă, fiind acoperite cererile din partea a 96 de investitori, a declarat Sergei Shvetsov. Cele mai multe acţiuni au fost achiziţionate de Russian Direct Investment Fund, care a anunţat că a investit în oferta de acţiuni ca parte a consorţiului care include investitori instituţionali din China, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Qatar, SUA şi Germania.

Miercuri, Banca Centrală a Rusiei a vândut 267,3 milioane de acţiuni la bursa de la Moscova, la un preţ de 60 de ruble (1,75 dolari) pe titlu, obţinând 468 milioane de dolari.

‘Nu eram siguri că va exista o cerere atât de ridicată. Pentru noi a fost o surpriză pozitivă, care arată că există interes în acţiuni ruseşti’, le-a declarat jurnaliştilor adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Rusiei.

Bursa de la Moscova, cea mai mare platformă din Rusia pentru tranzacţionarea acţiunilor, obligaţiunilor, a valutei şi derivatelor, a fost înfiinţată în 2011 în urma fuziunii dintre principalii operatori bursieri ai ţării, MICEX şi RTS.

Te-ar mai putea interesa și
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, sub Înaltul Patronaj al......
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Consiliul Concurenței a autorizat fuziunea dintre giganții francezi Maïsadour și Euralis, ambii prezent pe piața din ...