Banca Mondială dă alarma: Vor apărea noi șocuri. Economia lumii riscă să intre în picaj

Banca Mondială este îngrijorată că "noi şocuri adverse" ar putea împinge economia globală în recesiune, în acest an, fiind vulnerabile în special ţările mici, transmite Bloomberg.
Ion Dobreanu - D, 08 ian. 2023, 11:30
Banca Mondială dă alarma: Vor apărea noi șocuri. Economia lumii riscă să intre în picaj

Avertismentul este inclus în raportul bianual „Perspective economice globale” (Global Economic Prospects), care urmează să fie dat publicităţii marţi, conform Agerpres.

Chiar în absenţa unei alte crize, creşterea economiei mondiale în acest an „ar urma să încetinească semnificativ, reflectând, într-un mod sincronizat, înăsprirea politicii monetare pentru a contracara inflaţia ridicată, înrăutăţirea condiţiilor financiare şi perturbările continue provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia”, se arată în raport.

Sunt necesare „eforturi urgente globale şi naţionale” pentru atenuarea riscurilor provocate de scăderea activităţii economice, şi de povara datoriilor cu care se confruntă pieţele emergente şi economiile în curs de dezvoltare (EMDE), unde creşterea investiţiilor ar urma să rămână sub media din ultimele două decenii, a avertizat instituţia financiară cu sediul la Washington.

„Este esenţial ca autorităţile din ţările emergente şi în curs de dezvoltare să se asigure că orice sprijin fiscal se concentrează pe grupurile vulnerabile, că aşteptările inflaţioniste rămân bine ancorate şi că sistemul financiar continuă să fie rezilient”, apreciază Banca Mondială.

Solicitări similare au fost făcute de către guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume, deoarece dobânzile sunt majorate în mod agresiv, pentru a atenua presiunile preţurilor, în timp ce guvernele sprijină companiile şi gospodăriile, ţinând sub control costurile cu energia.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat......
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...