Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare cu cea mai rapidă creştere din lume

Economia mondială ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 2,5%, faţă de un avans de 2,6% prognozat în ianuarie, cel mai redus nivel de când a început pandemia, la finalul lui 2019, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, conform celui mai recent raport semianual "Perspectivele Economice Globale" (Global Economic Prospects), publicat joi de Banca Mondială (BM), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 11 iun. 2026, 18:03
Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare cu cea mai rapidă creştere din lume

Expansiunea ar putea încetini la doar 1,3% dacă perturbările în aprovizionarea cu energie se dovedesc mult mai severe şi vin cu un stres financiar substanţial pe pieţele financiare, avertizează Banca Mondială.

Creşterea PIB-ului global a atins nivelul de 2,9% în 2025, după ce în ianuarie Banca Mondială prognoza un avans de doar 2,7%.

Pentru acest an, instituţia a înrăutăţit previziunile pentru două treimi din ţări, ca rezultat al războiului, cele mai severe scăderi afectând Emiratele Arabe Unite (EAU), Irak şi alte ţări din Orientul Mijlociu, ale căror exporturi de energie au avut de suferit de pe urma conflictului.

Banca Mondială a informat că scenariul de bază prevede o cotaţie medie a barilului de ţiţei Brent de 94 de dolari în 2026, un avans de 36% faţă de 2025, dar cele mai grave perturbări în aprovizionarea cu energie ar urma să se atenueze la finalul lunii viitoare, în timp ce inflaţia pe plan global ar urma să se situeze la 4%.

Creşterea ar putea încetini la 2,1% dacă perturbările din energie durează mai mult şi cotaţia medie a barilului de ţiţei Brent se situează la 115 dolari în 2026, ceea ce ar duce la o rată a inflaţiei de 4,4%.

Perspectivele s-ar putea înrăutăţi şi mai mult, expansiunea ar putea încetini la doar 1,3%, dacă şocul energetic afectează pieţele financiare, ducând la o volatilitate mai ridicată şi slăbirea încrederii, avertizează Banca Mondială.

„Aceste scenarii de risc arată cât de rapid perspectivele s-ar putea înrăutăţi dacă presiunile din energie şi cele financiare se întăresc reciproc”. Dacă şocul energetic duce la un şoc pe pieţele financiare, încrederea se poate eroda rapid, a apreciat Ayhan Kose, adjunctul economistului şef al BM.

Expansiunea PIB-ului global ar urma să se îmbunătăţească la 2,8% în 2027 şi în 2028, dar rămâne cu 0,4 puncte procentuale sub ratele medii din anii ‘2010, pe fondul creşterii mai lente a populaţiei şi a investiţiilor, majorarea datoriei publice şi un avans mai lent al comerţului, a declarat economistului şef al BM, Indermit Gill.

Ţările în curs de dezvoltare sunt mai afectate de război, Banca Mondială estimând acum o creştere de 3,6% anul acesta, de la un nivel de 4,4% în 2025.

Banca Mondială a menţinut previziunea privind un avans de 2,2% al economiei SUA în 2026, de 2,1% în 2027 şi de 2% în 2028. Zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 0,8% în 2026, faţă de 1,4% în 2025. Pentru China este prognozată o creştere de 4,2% în 2026, faţă de un avans de 4,4% prognozat în ianuarie, după o expansiune de 5% în 2025.

Previziunile pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Afganistan şi Pakistan au fost revizuite în jos, cu 2,7 puncte procentuale, la 1,6% în 2026, de la 4% în 2025, dar creşterea în regiune s-ar putea redresa la 5% în 2027.

Emiratele Arabe Unite ar urma să înregistreze un avans al economiei de 2,4% în 2026, faţă de un avans de 5% prognozat în ianuarie şi o creştere de 6,2% în 2025. Anul acesta PIB-ul Turciei ar urma să crească cu 2,8%, faţă de un avans de 3,7% prognozat în ianuarie

India rămâne economia mare cu cea mai rapidă creştere din lume, PIB-ul urmând să înregistreze o expansiune de 6,6% în 2026, după un avans de 7% în 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie cu livrare până la finalul lui 2027
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat de stat, a reușit să vândă energie electrică cu livrare bandă timp de aproape un an și jumătate, la prețuri de 630......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: UMB a ajuns la un stadiu de execuție de 48% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: UMB a ajuns la un stadiu de execuție de 48% pe lotul 2
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă joi imagini aeriene de pe șantierul autostrăzii A7, Bacău ...
Statele Unite văd ca o prioritate absolută extragerea mineralelor strategice din Kazahstan
Statele Unite văd ca o prioritate absolută extragerea mineralelor strategice din Kazahstan
O delegaţie a SUA, aflată în prezent în Kazahstan pentru un congres asupra mineritului şi metalurgiei, a descris joi ...
Cât costă un castel în București? Dar  un palat burghez vizavi de Curtea Domnească? Romania Sotheby’s International Realty are scoase la vânzare proprietăți de milioane de euro în inima Capitalei
Cât costă un castel în București? Dar un palat burghez vizavi de Curtea Domnească? Romania Sotheby’s International ...
Romania Sotheby’s International Realty prezintă proprietățile impresionante pe care le are la vânzare în cele mai ...