Banca Transilvania raportează un profit net de 458,3 milioane lei, în primul semestru

Banca Transilvania a raportat un profit net de 458,3 milioane lei după prima jumătate a acestui an, în creştere cu 141% faţă de semestrul I 2015, în timp ce veniturile operaţionale au ajuns la 1,415 miliarde de lei, cu 49,4% peste cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 12 aug. 2016, 17:59
Banca Transilvania raportează un profit net de 458,3 milioane lei, în primul semestru

‘Veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania au ajuns la 1.415,2 milioane lei, iar profitul net la 458,3 milioane lei. Rezultatul financiar include impactul unor tranzacţii nerecurente (Visa Europe, provizioane suplimentare generate de Legea Darea în plată), cu un impact brut pozitiv de aproximativ 11 milioane lei în rezultatul băncii. Activele BT sunt în valoare de 47,89 miliarde lei, creditele nete însumează 25,8 miliarde lei, iar resursele de la clienţi, 39 miliarde lei. Banca Transilvania continuă dezvoltarea la nivel de Grup Financiar, cu focus pe companiile subsidiare, care înregistrează o dinamică pozitivă în pieţele pe care activează: investment banking, leasing, leasing operaţional, investiţii mobiliare’, se arată într-un comunicat al băncii remis AGERPRES.

Preşedintele Consiliului de Administraţie BT, Horia Ciorcilă, a afirmat că rezultatele obţinute în primul semestru din 2016 confirmă trendul începutului de an şi obiectivele asumate în faţa acţionarilor.

‘Avem o bază solidă, capitaluri proprii foarte consistente, creştere organică şi focus pe noi segmente de business – Corporate Banking, microfinanţare şi industrii creative. Rezultatele obţinute în primul semestru confirmă trendul începutului de an şi obiectivele asumate în faţa acţionarilor. Continuăm să finanţăm economia românească şi suntem optimişti în privinţa evoluţiei rezultatelor noastre viitoare, dar în acelaşi timp suntem pregătiţi pentru eventuale provocări generate de mediul economic dificil, atât pe plan intern, cât şi european’, a spus Horia Ciorcilă.

La rândul său, Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, a declarat: ‘Clienţii sunt cel mai important activ al băncii noastre. Ne focusăm pe redesenarea fluxurilor şi proceselor pentru transformarea radicală a relaţiilor cu clienţii. Investim semnificativ în inovaţie, customer service şi tehnologie. Avem încredere că rezultatele vor fi pe măsură. Suntem pregătiţi să valorificăm oportunităţile de creştere pe piaţă’.

Potrivit comunicatului BT, eficienţa operaţională a BT confirmă trendul din primul trimestru, raportul cost/venit fiind de 39%, chiar dacă impactul din contribuţia la Fondul de Garantare al Depozitelor, aferentă întregului an, a fost înregistrată în acest semestru. ‘Dacă excludem efectul tranzacţiei Visa Europe, care se ridică la 185 milioane lei, valoarea indicatorului cost/venit rămâne la o valoare confortabilă, de 44,9%. Raportul credite/depozite este la 66% la sfârşitul primului semestru din 2016’, arată banca.

De asemenea, raportul credite/depozite a ajuns la 66% la sfârşitul primului semestru din 2016.

Banca Transilvania are, la 30 iunie 2016, un portofoliu de 2,64 milioane carduri, care a generat tranzacţii cu aproape 25% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent, iar cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor cu carduri este de aproape 20%.

BT a înregistrat la 30 iunie 2016 cheltuieli nete cu ajustări de depreciere şi provizioane de 325,2 milioane lei (incluzând impactul scoaterii în afara bilanţului a 365 milioane lei). Cea mai mare parte a provizioanelor înregistrate ca şi cheltuială pe parcursul trimestrului II al acestui an sunt cu caracter prudenţial, reflectând rezultatul testelor de stres aferente intrării în vigoare a Legii Darea în plată şi continuând atitudinea conservatoare a Băncii Transilvania în privinţa gestionării riscului de credit, precizează banca.

Totodată, creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,17% din totalul portofoliului de credite al BT. Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane aferente şi garanţii ipotecare este în continuare la un nivel confortabil, de 124,63%, în conformitate cu apetitul de risc al băncii. Solvabilitatea BT, luând în considerare profitul semestrului I 2016 este de 18,17% (fără profit este de 16,62%).

Datele transmise de bancă arată că numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut în primul semestru din acest an cu aproape 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar ritmul de creştere al veniturilor din comisioane operaţionale a fost tot de 15%. De asemenea, Banca Transilvania a acordat clienţilor IMM aproape 10.000 credite noi în primele 6 luni, în timp ce clienţii proveniţi de la Volksbank România au optat pentru peste 55.000 de produse oferite de Banca Transilvania.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...