Băncile au listat pe BVB obligațiuni de aproape 1,7 miliarde de lei de la începutul anului. De ce apelează instituțiile financiar-bancare la Bursă

Băncile din România apelează tot mai des la Bursa de Valori București (BVB) pentru a atrage finanțări prin emisiuni de obligațiuni. „Soluția” oferă avantaje atât emitenților, cât și investitorilor. Dar nu toată lumea iese în câștig.
Economica.net - mie, 22 iul. 2026, 17:00
Băncile au listat pe BVB obligațiuni de aproape 1,7 miliarde de lei de la începutul anului. De ce apelează instituțiile financiar-bancare la Bursă

Banca Comercială Română (BCR) a listat recent cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative de la Bursa de Valori București (BVB) din acest an. Valoarea sa a fost de peste un miliard de lei, iar oferta s-a adresat exclusiv investitorilor calificați. Aproape două treimi (64%) din ordinele de subscriere au venit din partea celor români, relatează publicația Businessedge.ro.

În afara valorii record, notabil este și faptul că oferta a fost închisă anticipat în mai puțin de 24 de ore, cu o subscriere dublă față de suma minimă anunțată, de 500 de milioane de lei. Sergiu Manea, CEO-ul BCR, a declarat cu această ocazie că închiderea în timp record, la o subscriere dublă, reprezintă „un vot de încredere” pentru bancă. De altfel, emisiunea primise din partea Moody’s ratingul Baa2, încadrat în categoria investment grade (recomandat pentru investiții). Per total, prin cele 13 emisiuni listate la bursă, banca a atras finanțări de 13,4 miliarde de lei.

BCR nu este un caz singular. UniCredit Bank a listat și ea în acest an pe BVB o emisiune de obligațiuni – a șasea –, de 600 de milioane de lei. Și în acest caz interesul a fost unul ridicat. Oferta a fost suprasubscrisă puternic față de suma vizată inițial, astfel că volumul a fost majorat cu încă 100 de milioane. În cazul UniCredit, valoarea totală a obligațiunilor disponibile pe piața de capital a ajuns la 2,3 miliarde de lei.

Nu în ultimul rând, Vista Bank a debutat în martie a.c. la BVB cu obligațiuni de 17 milioane de euro, aproximativ 89,1 milioane de lei.

Ce avantaje asigură emisiunile de obligațiuni

Pe lista instituțiilor bancare care au apelat în ultimii ani la listarea obligațiunilor pe bursă figurează mai multe nume importante. Printre acestea se numără și CEC Bank, deținută integral de statul român, prin Ministerul Finanțelor. La finalul lui 2024, banca a listat o emisiune de obligațiuni de 300 de milioane de euro. Cu doar un an înainte, CEC debutase cu primele două emisiuni, care adunaseră împreună peste 650 de milioane de lei.

Citește mai departe pe: Businessedge.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...