Băncile centrale au vândut aur pentru prima dată în ultimul deceniu

Băncile centrale au vândut aur în trimestrul al treilea, pentru prima dată după 2010, în condiţiile în care unele state producătoare de metal galben au profitat de preţurile record pentru a diminua impactul pandemiei de coronavirus, transmite Bloomberg citat de Agerpres.
Economica.net - J, 29 oct. 2020, 12:13
Băncile centrale au vândut aur pentru prima dată în ultimul deceniu

Conform unui raport al Consiliului Mondial al Aurului (WGC), în trimestrul al treilea al acestui an, vânzările nete de aur ale băncilor centrale s-au ridicat la 12,1 tone, comparativ cu achiziţii de 141,9 tone în perioada similară a anului trecut. Vânzările de aur au fost stimulate în special de tranzacţiile efectuate de băncile centrale din Uzbekistan şi Turcia, dar banca centrală a Rusiei a vândut şi ea aur în trimestrul al treilea, pentru prima dată în ultimi 13 ani.

„Nu este surprinzător că în condiţiile actuale băncile se uită la rezervele lor de aur. Practic, toate vânzările provin de la bănci care cumpără aurul din surse interne, profitând de preţul ridicat al aurului într-un moment în care sunt supuse la presiuni fiscale”, a spus Louise Street, analist şef la WGC.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, băncile centrale din Turcia şi Uzbekistan au vândut 22,3 tone, respectiv 34,9 tone de aur în trimestrul al treilea. Uzbekistanul a început să îşi diversifice rezervele valutare, diminuând ponderea aurului, pe măsură ce ţara din Asia Centrală pune capăt mai multor decenii de izolare.

Cotaţia aurului a crescut până la un nivel record în trimestrul al treilea, chiar dacă cererea a scăzut cu 19% în ritm anual, până la cel mai redus nivel de după 2009, susţine WGC. Declinul cererii generale a fost alimentat şi de scăderea la jumătate a cererii de aur pentru bijuterii în India, precum şi de consumul slab de bijuterii în China.

Scăderea cererii de aur pentru bijuterii a fost parţial contracarată de o creştere cu 21% a cererii din partea investitorilor, potrivit WGC, care îşi bazează analizele pe datele furnizate de Fondul Monetar Internaţional şi Metals Focus.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...