Băncile din România au donat peste 23,5 milioane de lei în lupta împotriva pandemiei COVID-19

Băncile din România au donat peste 23,5 milioane de lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei COVID-19, contribuţiile fiind destinate achiziţiilor de echipamente şi aparatură medicală pentru sprijinul sistemului sanitar local şi al populaţiei afectate, informează marţi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 09:58
Băncile din România au donat peste 23,5 milioane de lei în lupta împotriva pandemiei COVID-19

Potrivit datelor centralizate de la bănci, peste 220 de spitale au fost susţinute de acestea pentru achiziţia de aparatură şi materiale sanitare şi peste 100 de ONG-uri au beneficiat de suport financiar şi de altă natură în activităţile pe care le desfăşoară în combaterea efectelor pandemiei. Prin acţiunile sistemului bancar, au fost achiziţionate aparate de ventilaţie mecanică de înaltă performanţă, echipamente de protecţie medicală, teste COVID-19, dezinfectanţi şi alte materiale esenţiale pentru desfăşurarea activităţii medicale în condiţii optime.

„În cadrul campaniei #Dreptullabanking sunt comunicate contribuţiile consecvente ale băncilor la creşterea economică a României. Încă de la debutul crizei de sănătate, băncile au acordat sprijin clienţilor şi autorităţilor pentru limitarea efectelor negative asupra bunăstării economice individuale, a economiei României şi a sănătăţii şi siguranţei publice. Pe lângă măsurile de protecţie a sănătăţii clienţilor şi angajaţilor şi de suport pentru domeniul sanitar, sistemul bancar a fost printre singurele industrii care au adoptat măsuri de sprijin pentru clienţii afectaţi financiar de efectele pandemiei”, menţionează ARB, în comunicat.

Potrivit sursei citate, în toată această perioadă, angajaţii băncilor au fost şi sunt la datorie în prima linie, pentru a asigura nevoile clienţilor şi lucrează pentru a deservi, atât populaţia, cât şi mediul de afaceri. Activitatea angajaţilor băncilor a permis consolidarea unui sentiment important de încredere, atât de necesar în această perioadă, în rândul populaţiei şi a mediului de afaceri, oferind garanţia că circulaţia resurselor financiare continuă, alimentând buna derulare a proceselor sociale şi economice.

„La nivelul industriei bancare, acţionăm ca un întreg şi înaintăm în discuţiile cu autorităţile, într-o manieră atât proactivă cât şi reactivă, propuneri de măsuri care să protejeze clienţii băncilor: peste 1,5 milioane persoane fizice cu credite din care 485.000 de clienţi persoane fizice cu credite pentru locuinţe sau alte investiţii imobiliare, 100.000 de companii cu credite, peste 15 milioane de titulari de depozite, milioane de clienţi titulari de conturi curente, 18 milioane de clienţi cu carduri de debit şi de credit etc.”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, băncile din România se implică în continuare în combaterea pandemiei, fiind conştiente că numai prin efortul comun al autorităţilor, al sectorului public şi privat, al populaţiei, vom putea reduce efectele acesteia asupra României.

„Fluxurile de bază ale societăţii sunt acoperite, însă, trebuie să ne cadenţăm paşii pentru a stabili tacticile necesare pentru turarea motoarelor întregii economii. Apreciem că este recomandabil ca sistemul bancar să fie partener în această criză, fiind soluţia de redresare a economiei româneşti în contextul recesiunii ce va urma. Sistemul bancar susţine încheierea unui parteneriat constructiv cu autorităţile pentru a finanţa economia în condiţii de predictibilitate”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...