Băncile din România susţin că pierderile pe care le-au înregistrat au fost generate de criza financiară globală

Pierderile financiare raportate de băncile din România au fost generate de criza financiară globală, au susţinut vineri, într-un comunicat comun de presă, reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), care au precizat că pierderile au avut drept consecinţă necesitatea suplimentării capitalului social cu sume importante, care au intrat în România de la acţionarii străini.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 12:24
Băncile din România susţin că pierderile pe care le-au înregistrat au fost generate de criza financiară globală

„Pierderile băncilor au fost suportate exclusiv de către acţionarii acestora, iar aportul de capital la nivelul sistemului bancar a fost de 3,5 miliarde de euro în perioada 2008-2016. Reiterăm că sectorul bancar din România a traversat criza financiară globală fară ca un singur leu să fie cheltuit de către statul român, cum a fost cazul în alte 23 de ţări membre ale Uniunii Europene”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii celor două organizaţii susţin că la solicitarea autorităţilor, băncile europene relevante reprezentate şi în România şi-au păstrat expunerea pe România prin „acordul de la Viena”, sprijinind statul român inclusiv prin finanţarea datoriei publice într-o perioadă în care finanţarea din piaţa externă se blocase.

„Dincolo de efectele crizei, profiturile reduse ale sectorului bancar au avut drept cauză şi eforturile pentru reducerea riscului de credit prin acoperirea creditelor neperformante cu provizioane, de reducere a dobânzilor, însă şi de schimbare a modului de calcul prin conversia la standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) începând cu anul 2012”, se mai arată în comunicat.

Reacţiile ARB şi CPBR vin în contextual în care în spaţiul public au apărut nişte declaraţii prin care se afirmă că unele instituţii de credit din România fie îşi externalizează profiturile, fie înregistrează pierderi în mod voit pentru a se sustrage plăţii impozitului pe profit.

ARB şi CPBR resping generalizarea acestor acuzaţii, considerând că în situaţia în care autorităţile au identificat sau vor identifica orice fel de abateri la unele instituţii de credit, acestea trebuie clarificate şi soluţionate individual.

Precizările băncilor vin ca reacţie la mai multe afirmaţii ale ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a spus recent că 70% dintre băncile din România nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani.

„Băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unităţi bancare, 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cinci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit şi am inclus aici şi băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei”, a afirmat Mişa.

Comentând declaraţiile lui Mişa, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a menţionat, săptămâna trecută, că băncile nu au plătit impozit pe profit pentru că nu au făcut profit.

„Asta este o constatare pe care am făcut-o şi noi şi am spus-o în repetate rânduri. Faptul că nu au plătit impozit este o formulare pe care trebuie să o facem cu atenţie, că la nivelul publicului larg se va înţelege altceva, că băncile nu au vrut. Dar nu au făcut profit, şi atunci ele nu au plătit impozit. Băncile plătesc impozite serioase pe salarii, pe contribuţiile sociale etc”, a declarat guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...