Bancpost reduce dobânda cu 0,80 pp pentru toţi clienţii persoane fizice cu credite în franci cu dobândă variabilă

Bancpost reduce dobânda cu 0,80 puncte procentuale pentru toţi clienţii săi persoane fizice cu credite în franci elveţieni cu dobândă variabilă, măsura urmând să se aplice începând din data de 29 ianuarie 2015 şi până la următorul termen de revizuire a dobânzii, conform clauzelor stipulate în contractul fiecărui client, potrivit unui comunicat al băncii.
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 12:58
Bancpost reduce dobânda cu 0,80 pp pentru toţi clienţii persoane fizice cu credite în franci cu dobândă variabilă

De asemenea, banca precizează că îşi sprijină clienţii care întâmpină dificultăţi la plata ratelor prin soluţii individuale.

‘Bancpost va continua să ofere şi soluţii pe termen lung, bazate pe opţiunile şi nevoile fiecărui client. Aceste soluţii au început să fie oferite de bancă încă din 2009, iar în prezent includ restructurarea, conversia de monedă şi prelungirea perioadei de creditare’, se mai spune în comunicat.

La începutul acestei săptămâni, Banca Românească a anunţat o decizie similară, respectiv scăderea dobânzii pentru clienţii cu credite în franci elveţieni (CHF) cu peste 0,8% prin aplicarea indicelui LIBOR de la data de 26 ianuarie 2015, potrivit unui comunicat al băncii.

Anterior, Volksbank România a anunţat şi ea că va menţine, pe o perioadă de 3 luni (între 20 ianuarie şi 17 aprilie 2015) un curs valutar fix, de 3,8035 lei pentru 1 franc elveţian, pentru plăţile următoarelor trei rate lunare datorate de clienţi. Acest curs este cel valabil la data de 31 decembrie 2014.

Francul elveţian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie, pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În aceeaşi zi, la Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotaţia din şedinţa de miercuri, de 3,7415 lei/franc.

În context, a reapărut discuţia referitoare la românii cu credite în franci, care, potrivit autorităţilor sunt în număr de aproximativ 75.000.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră dintre cele două state – VIDEO
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră ...
Cel puţin nouă persoane au murit şi alte zeci erau date ca fiind posibil decedate sau dispărute după ce, miercuri, O alunecare de teren a lovit un important punct de trecere a frontierei dintre......
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte ...
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...