Bani noi în România: se lansează prima monedă colorată din istoria monetară a țării

Banca Naţională a României va lansa luni prima monedă colorată din istoria monetară a României, susţine Cristian Popa, preşedinte al Comisiei de numismatică din Banca Naţională a României şi membru al Consiliului de administraţie al băncii.
AGERPRES - vin, 24 oct. 2025, 15:13
Bani noi în România: se lansează prima monedă colorată din istoria monetară a țării

„Banca Naţională a României lansează începând cu data de 27 octombrie 2025 în circuitul numismatic, o monedă din tombac cu tema „Lucian Blaga – 130 de ani de la naştere”. Noutatea este că va fi o monedă colorată, prima de acest fel emisă de BNR. Tot luni, la Cluj, în cadru festiv, îmi va reveni onoarea să prezint moneda şi designul acesteia şi să deschid lucrările simpozionului „Lucian Blaga – Omul, operele, bancnotele”, organizat de colegii mei la sediul Sucursalei Regionale Cluj, precum şi vernisarea expoziţiei „Portretele bancnotelor – 130 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga”. Expoziţia va include, printre multe altele, o coală imprimată, filme pentru descompunerile de culoare, hârtia filigranată precum şi un fragment de sită de filigranare dar şi proiecte de bancnote ce vor expuse publicului în premieră”, a afirmat Cristian Popa, într-o postare pe reţeaua LinkedIn.

El a menţionat că Lucian Blaga se află pe bancnota de circulaţie de 200 de lei, începând din 2006, şi a figurat şi pe cea de 5.000 de lei în anii ’90. De luni intră şi în istoria numismatică pe prima monedă colorată emisă de BNR.

Pentru cei interesaţi, moneda va fi disponibilă la vânzare prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a Romaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Hellas Direct își consolidează rolul pe piața asigurărilor din România prin inovație și parteneriate strategice
Distincțiile recente primite din partea liderilor din sectorul serviciilor financiare și din partea unor parteneri importanți din industria asigurărilor aduc în prim-plan rolul tot mai important......
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul Finanţelor/BNR
Un nou împrumut al statului la bănci. 1,575 miliarde de lei, prin două emisiuni de titluri de stat – Ministerul ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Eforturile NATO de creştere a cheltuielilor pun deja presiune pe bugetele ţărilor europene – analiză Reuters
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va insista la summitul alianţei de marţi şi miercuri că statele membre îşi ...
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare ...