Bănicioiu: Specialiştii lucrează la o lege a vaccinării. Va fi pusă în dezbatere publică

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a afirmat luni că specialiştii lucrează la o lege a vaccinării şi că discută pe marginea unor modele care există în unele ţări ale Uniunii Europene, dar care nu este obligatoriu să fie aplicate în România.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 15:42
Bănicioiu: Specialiştii lucrează la o lege a vaccinării. Va fi pusă în dezbatere publică

‘Sunt convins că o lege pe care specialiştii o vor redacta şi va fi pusă în dezbatere publică va conţine particularităţile necesare funcţionării programului de imunizare în România. În momentul de faţă există acel grup de lucru format numai din specialişti (…), ministerul asigură doar cadrul de lucru. Evident, dezbaterea va fi la nivel parlamentar. S-au discutat acolo situaţii care se regăsesc în ţări europene cum e Cehia, Ungaria, pornind de la modele. (…) Asta nu înseamnă că (..) exact aceleaşi măsuri se pot regăsi şi în România. Cu siguranţă, cuantumurile de care se face vorbire pentru amenzi… nici nu poate fi vorba de aşa ceva în România’, a afirmat Bănicioiu la Palatul Victoria.

Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sănătăţii şi preşedinte al Societăţii Române de Microbiologie, a declarat şi el luni că proiectul de lege privind vaccinarea ar putea fi pus în dezbatere publică, probabil, în luna iulie.

Întrebat dacă viitorul proiect de lege va prevedea sancţiuni în cazul părinţilor care nu îşi vaccinează copiii, Alexandru Rafila a spus că ‘sunt lucruri care se discută în acest moment’ şi nu ştie dacă va fi vorba despre sancţiuni directe.

‘Cu siguranţă ţinem cont de faptul că cei care sunt în colectivităţi trebuie să fie protejaţi’, a arătat consilierul ministrului.

Potrivit acestuia, în cazul în care există medici care pledează împotriva vaccinării, Colegiul Medicilor din România ar trebui să ia măsuri.

Cât despre posibilitatea în care copiii nevaccinaţi să nu mai fie primiţi în colectivitate, la grădiniţă sau la şcoală, Alexandru Rafila a răspuns: ‘Există o discuţie în acest sens. Este o măsură care este aplicată în multe ţări. Sunt multe ţări în care accesul este limitat, probabil că o să găsim o formulă, nu trebuie să neglijăm şi dreptul la educaţie al copiilor, care nu poate fi în niciun fel negat’.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...