Bank of Cyprus respinge oferta de preluare a companiei americane Lone Star

Fondul de private equity Lone Star a anunţat că oferta sa în numerar pentru achiziţionarea Bank of Cyprus Holdings PLC a fost respinsă de Consiliul de Administraţie al băncii din Cipru, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 21 aug. 2022, 11:40
Bank of Cyprus respinge oferta de preluare a companiei americane Lone Star

Anul acesta, acţiunile băncii au urcat cu aproximativ 11%, iar capitalizarea sa bursieră este de 524,3 milioane de euro, conform datelor Refinitiv citate de Agerpres. Săptămâna aceasta, acţiunile băncii se tranzacţionau la aproximativ 1,14 euro.

Compania americană Lone Star, specializată pe plan global în investiţii de capital, în imobiliare şi alte active financiare, a precizat că a oferit 1,51 euro per acţiune pentru Bank of Cyprus.

Bloomberg News a anunţat pentru prima dată oferta de preluare pentru Bank of Cyprus.

Anul trecut, banca a acceptat să vând un portofoliu de credite neperformante şi unele active imobiliare către grupul Pimco, deţinut de Allianz, pentru aproximativ 385 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...