Bank of England va testa sistemele informatice ale băncilor împotriva hackerilor

Bank of England va supraveghea atacuri simulate ale hackerilor la peste 20 de bănci importante şi alte instituţii financiare din Marea Britanie pentru a testa capacitatea de adaptare a sistemelor lor informatice, a relatat luni Financial Times, citat de Reuters.
Economica.net - mar, 22 apr. 2014, 05:36
Bank of England va testa sistemele informatice ale băncilor împotriva hackerilor

FT a raportat că acest exerciţiu denumit ameninţare cibernetică şi management vulnerabilitate este supravegheat de Andrew Gracie, director la unitatea de rezoluţie specială britanică din cadrul Bank of England /BoE – Banca Angliei/.

Printre companiile care ar putea participa se numără Royal Bank of Scotland şi Bursa de Valori londoneză /London Stock Exchange/, a indicat ziarul.

FT a mai declarat că programul va implica specialişti cibernetici de la companii autorizate să facă teste de penetrare.

BoE a condus un pilot al schemei, a mai raportat Financial Times, citând două persoane familiare cu procesul.
   
Bank of England nu a putut fi imediat contactată în afara orelor normale de program.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...