Barack Obama nu va asista la funeraliile lui Fidel Castro

Preşedintele american Barack Obama, care a iniţiat apropierea istorică între SUA şi Cuba, nu va participa la funeraliile fostului preşedintele cubanez, Fidel Castro, decedat la vârsta de 90 de ani, a anunţat luni Casa Albă, transmite AFP.
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 20:26
Barack Obama nu va asista la funeraliile lui Fidel Castro

‘Nici preşedintele (Barack Obama), nici vicepreşedintele (Joe Biden)’ nu se vor deplasa pe insula comunistă cu prilejul funeraliilor lui Castro, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Totodată, el a apărat viguros luni politica de apropiere între Washington şi Havana, promovată de administraţia Obama şi căreia Trump a ameninţat că îi va pune capăt.

Dezgheţul relaţiilor cu regimul comunist ‘a fost benefic pentru poporul cubanez şi de asemenea a fost benefic pentru poporul american’, a spus Josh Earnest.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...