Barroso: David Cameron este mai bine plasat pentru a obţine un acord cu UE

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat luni la Radio BBC că premierul britanic David Cameron este într-o poziţie mai puternică pentru a revizui relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după ce a fost reales şi că UE îi va respecta o parte din solicitări, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 10:56
Barroso: David Cameron este mai bine plasat pentru a obţine un acord cu UE

Cameron, care în mod surprinzător a obţinut săptămâna trecută o majoritate absolută în Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului de la Londra), a făcut din renegocierea relaţiilor ţării sale cu UE unul dintre punctele centrale ale celui de-al doilea mandat al său (2015-2020) şi intenţionează să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum privind apartenenţa ţării la UE.

Barroso, care a rămas în relaţii apropiate cu ceilalţi lideri europeni, a semnalat faptul că este un acord care va fi obţinut. ”Există condiţii mai bune pentru Cameron de a reuşi”, a declarat Barroso la Radio BBC. ”Cameron are acum o nouă legitimitate şi cred că pe plan intern dispune de o mai mare autoritate pentru a se justifica faţă de Europa”, a adăugat Barroso.

Fostul şef al executivului european a afirmat că ceilalţi lideri ai UE vor fi gata ”să accepte unele preocupări şi puncte avansate de către Marea Britanie”, dar a avertizat că ideea lui Cameron de a-i face pe imigranţii din UE să aştepte mai mult pentru obţinerea de ajutoare sociale ar putea fi greu de acceptat.

”Sfatul meu ar fi ca propunerile avansate de Marea Britanie, oricare ar fi ele, să fi discutate informal, înainte de a fi discutate cu instituţiile şi cu partenerii relevanţi. Cred că tonul este foarte important”, a conchis Barroso.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...