Băsescu către Petrescu: Mă aşteptam la argumente de genul lui Roubini

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în discuţiile cu premierul Victor Ponta de la Palatul Cotroceni, că se aştepta de la ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, la argumente de genul lui Roubini, un economist care a terminat Universitatea Harvard la fel ca şi ea.
Economica.net - lun, 14 iul. 2014, 19:44
Băsescu către Petrescu: Mă aşteptam la argumente de genul lui Roubini

În debutul discuţiilor, potrivit înregistrării publicate de Preşedinţie, şeful statului a precizat că este obligat să facă controlul legilor venite de la Parlament, în ceea ce priveşte oportunitatea şi constituţionalitatea.

‘Mi s-a părut că din ambele puncte de vedere reducerea CAS pune probleme şi aşa cum am mai spus după calculele noastre s-ar accentua deficitul Fondului de pensii cu 5-5,5 miliarde, ceea ce înseamnă că s-ar ajunge la 18 miliarde deficit la Fondul de pensii’, a spus preşedintele Băsescu, arătând că a văzut tentativa de punere în dezbatere şi a noului Cod Fiscal şi precizând că din taxele suplimentare prevăzute tot nu s-ar rezolva problema, fiind vorba de 1,5-1,8 miliarde de lei.

El a arătat că marea sa problemă înainte de promulgarea legii privind reducerea CAS este sustenabilitatea acestei măsuri, pe care a indicat că nu o vede. În acest context, el a solicitat reprezentanţilor Guvernului să precizeze cum poate fi acoperit deficitul suplimentar de 5 miliarde de lei.

Premierul Victor Ponta a replicat că şeful statului are dreptul, prin Constituţie, să retrimită Parlamentului proiectul.

‘Nu ţin să-l retrimit că este o măsură bună pentru agenţii economici, marea mea problemă este cum acoperim gaura’, a spus Băsescu, premierul replicând că şeful statului are acest drept, dar că şi-l poate exercita cum doreşte.

Ponta a precizat că are la el expunerea de motive care a fost transmisă şi Parlamentului, subliniind că reducerea CAS cu cinci puncte procentuale este o măsură economică fiscal-bugetară pe care Guvernul o consideră necesară.

‘În acest an, conform discuţiilor pe care le-am avut cu CE, FMI, BM nu se modifică în niciun fel ţintele de deficit asumate şi în 2015-2016 pe baza creşterii economice, combaterea evaziunii fiscale şi mai ales odată cu intrarea în vigoare a legii privind insolvenţa avem capacitatea de a pregăti şi de a face această măsură nu doar sustenabilă, ci inclusiv profitabilă pentru dezvoltarea economică. O să lucrăm până în luna noiembrie, venim în faţa Parlamentului cu proiectul de buget şi ne vom încadra în toate ţintele’, a spus premierul.

Preşedintele a arătat că mai există şi MTO care mai înseamnă 5-6 miliarde de lei, la care prim-ministrul a răspuns: ‘Poftim? (…) O să lucrăm la toate’.

Băsescu i-a solicitat din nou premierului să prezinte sursele, la care Ponta a precizat că după ce proiectul de buget va fi votat de Parlament acesta va veni la noul preşedinte la promulgare.

‘Sper să vină la mine. Ar fi unfair să intraţi în alegeri fără să trimiteţi bugetul la Parlament’, a declarat Băsescu, premierul replicând că ar fi unfair deoarece va fi un alt prim-ministru.

După acest schimb de replici, şeful statului s-a adresat ministrului de Finanţe cerându-i explicaţii cu privire la reducerea CAS, arătând că trebuie acoperit un deficit de 11 miliarde de lei.

‘Măsura CAS este o măsură extraordinar de bună şi pentru mediul de afaceri, dar şi pentru angajatori. O susţin din tot sufletul şi mai ales că acum a trecut şi prin Parlament. Vă asigur că am făcut studii foarte bune şi asupra sustenabilităţii. (…) Nu am niciun fel de dubii că această măsură va fi una bună care nu va pune în pericol nici ţintele bugetare de anul acesta, dar nici cele pe anul viitor’, a arătat Ioana Petrescu, moment în care preşedintele Băsescu a cerut să i se dea acest studiu, iar Ponta a replicat: ‘Vă dăm tot’.

Şeful statului s-a declarat nemulţumit de argumentele aduse de reprezentanţii Guvernului, arătând că acestea le poate aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

‘Reproşul nu este atât către dl prim-ministru, cât este pentru ministrul Finanţelor. Arătaţi-mi din ce se compune structura de venituri suplimentare care să acopere MTO şi deficitul suplimentar creat la fondul de pensii’, a spus Băsescu.

Ministrul de Finanţe a precizat că în momentul în care bugetul pe 2015 va fi elaborat sursele vor fi foarte clare. Şeful statului a arătat, în schimb, că vrea să vadă aceste estimări, deoarece îşi doreşte să promulge această lege ‘credibil’.

El a amintit de episodul din 2008 cu privire la creşterea salariilor profesorilor, arătând că a promulgat această lege după votul unanim al Parlamentului şi nu a fost bine.

De asemenea, şeful statului a arătat că nu înţelege de ce această lege a fost promovată atât de repede, premierul arătând că Parlamentul a cerut intrarea în vigoare din iulie.

Ponta a arătat că preşedintele nu conduce activitatea Guvernul, în replică Băsescu spunând că are obligaţia de a controla legile.

Premierul a reiterat că preşedintele poate retrimite legea Parlamentului, dar că îşi doreşte să fie promulgată.

‘Daţi-mi argumente să o promulg, altele decât lozinci, altele decât simple declaraţii’, a afirmat Băsescu.

În acest context, a întrebat-o pe Ioana Petrescu unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Universitatea Harvard, la fel ca şi ea.

‘Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta’, a spus Băsescu.

În replică, Ioana Petrescu a precizat: ‘Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investească mai mult’.

‘Nu angajează nimeni doamnă. Doamnă, (…) unde spuneaţi că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?’, i s-a adresat Băsescu, punctând că Roubini este economist de Harvard şi că aştepta de la ministru de Finanţe la argumente de genul acestuia.

El i-a reproşat ministrului de Finanţe că nu a realizat veniturile nici la fondul de pensii.

Petrescu a replicat faptul că la fondul de pensii problema este că există un salariat la 1,28 de pensionari, indicând că această ‘problemă gravă’ poate fi rezolvată prin reducerea impozitării.

‘Doamnă, dacă aş vrea să-mi bat joc de ţara asta aş promulga-o fără să mai întreb nimic. Eu plec. Dacă dvs îmi aduceţi ca argument suprem că avem 1,2 pensionari la un salariat, lucru care noi ştim că aici avem un deficit structural. Vorbim de un deficit structural pe care îl accentuăm’, a precizat preşedintele Băsescu.

Ministrul de Finanţe a spus că prin reducerea CAS se corectează această problemă.

Şeful statului a menţionat că reducerea taxelor nu dă rezultate când este vorba de continuarea ‘năravului’ cu evaziunea. În schimb, Ioana Petrescu a răspuns că atunci când a mai fost redus CAS-ul veniturile au fost constante. Preşedintele Băsescu a replicat că acest lucru s-a petrecut când s-a introdus cota unică, indicând că după un an a început evaziunea fiscală.

‘Înţeleg că încercaţi să-mi argumentaţi cu lozinci nu cu cifre’, a replicat Băsescu, cerând din nou lămurirea pentru deficitului de 11 miliarde de lei şi sumele care se obţin din scoaterea la suprafaţă a muncii la negru.

În schimb, ministrul de Finanţe a arătat că încă se lucrează la aceste estimări.

În plus, ea a indicat că la Ministerul de Finanţe calculele sunt contabile, punctând că impactul bugetar contabil al reducerea CAS la angajator este de 850.000 de lei pe anul acesta şi de de 4,8 miliarde pe anul viitor.

‘Nu mă convingeţi cu simple declaraţii’, a spus Băsescu, arătând că se aştepta ca ministrul de Finanţe să vină la consultări cu o foaie cu explicaţii pe reducerea CAS.

Ioana Petrescu a precizat că şeful statului ‘ca persoană de dreapta’ trebuie să înţeleagă faptul că prin eventualele tăieri de la investiţii pentru reducerea CAS se iese pe plus.

‘Doamna ministru ştiţi care este partidul meu? Ca preşedinte este România’, a replicat Băsescu.

În final, şeful statului a punctat că el nu a înţeles nimic din discuţii, în schimb premierul a spus că nu are încredere în gândirea economică a şefului statului.

Preşedintele a subliniat că Guvernul face o eroare şi riscă să producă dezechilibre scoată ţara de pe traseul ei.

‘O să ne descurcăm şi după noiembrie. Ţara aceasta se descurcă. Nu este nimeni de neînlocuit. Nu vă faceţi griji. Mergem în direcţia bună’, a conchis premierul Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. Este cea mai spațioasă mașină din gama europeană Mazda și va......
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea ...
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...