Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului European, că le reaminteşte "celor care cred că viaţa începe odată cu ei" că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 07:17
Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător

Preşedintele Băsescu a precizat, în declaraţia de presă susţinută la Aeroportul „Henri Coandă”, că doreşte să facă o singură remarcă, referitoare la „nevoia unor cunoscători în ale digitalizării la acest consiliu”, precizând că nu ştie pe niciunul din şefii de stat care să vină din economia digitală.

El a precizat că acest Consiliu European nu ia decizii tehnice, ci este cu oameni politici.

„Vreau să reamintesc celor care cred că viaţa începe odată cu ei că sunt unul dintre şefii de stat care au contribuit la realizarea agendei UE 2020, în care unul din pilonii esenţiali este digitalizarea. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a comentat Traian Băsescu.

Orgoliul şi frustrarea personală a preşedintelui Traian Băsescu de a reprezenta României la Consiliul European într-un domeniu în care Guvernul este cel care are competenţe creează deservicii ţării şi împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT, a afirmat premierul Victor Ponta.

„Mergem la Bruxelles, dar evident că nu o să mă duc şi eu la Consiliul European, pentru că, dacă preşedintele e acolo, nu vreaă să ne dăm în stambă la Bruxelles (…) Mi-e teamă că într-un domeniu important care priveşte viaţa a multe companii din România şi a mii de angajaţi, în special tineri, România o să fie absentă la luarea deciziilor. E o problemă de cum e mai bine să faci pentru ţara ta, iar dacă orgoliul personal al preşedintelui, „Uite, nu-l las pe Ponta, ca să-i arăt eu !”, e mai important decât faptul că avem mii de angajaţi în zona de IT şi e un domeniu unde România s-a dezvoltat extraordinar în ultimii ani, în care ar trebui să avem o poziţie, nu să primim deciziile luate la Bruxelles pe nemestecate, nu pot decât să constat un mod de fapt de a nu reprezenta România, ci de a face deservicii României”, a spus Ponta la Antena 3.

El a artat că regretă faptul că „frustrarea personală”împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT.

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la summitul Partidului Popular European şi la reuniunea Consiliului European, potrivit programului oficial remis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Băsescu participă, de obicei, la summit-urile PPE care preced reuniunile Consiliului European.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a cerut mandat preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Consiliul European, unde una dintre temele principale va fi agenda digitală europeană.

Duminică, şeful Guvernului a precizat că nu a primit încă, până în acea zi, un mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru reuniunea de joi şi vineri.

Victor Ponta a spus, totodată, că, după vizita pe care o efectuează în Statele Unite, între 21-23 octombrie, se va opri şi la Bruxelles pentru a participa la reuniunea liderilor socialişti europeni.

Marţi seara, premierul Ponta a afirmat dinnou că nu a primit un răspuns din partea preşedintelui Băsescu privind un eventual refuz de a-i acorda mandatul pentru Consiliul European privind agenda digitală, arătând însă că doar Guvernul poate vorbi pe această temă, deoarece Strategia guvernamentală în domeniu conţine 300 de pagini şi nu poate fi citită „la o cafea”.

În intervalul 24-25 octombrie, la Bruxelles, va fi organizat Consiliul European în care se va discuta şi despre agenda digitală și modul în care pot fi înregistrate progrese către finalizarea pieței unice digitale până în 2015.

Şeful statului şi-a manifestat public nemulţumirea, recent, într-o conferinţă de presă, faţă de prestaţia premierului Victor Ponta de la Consiliul European pe energie din luna mai.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...