Băsescu: OUG privind insolvenţa conţine un articol care este discriminatoriu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 18:51
Băsescu: OUG privind insolvenţa conţine un articol care este discriminatoriu

Şeful statului a menţionat că, potrivit articolului 16 din Constituţie cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără excepţii şi discriminări, iar în aceste televiziuni, radiouri, lucrează cetăţeni.

„Întreruperea emisiei imediat după ce se declanşează procesul de insolvenţă şi înainte de validarea planului de reorganizare nu face decât să aducă structurile din audiovizual în situaţia de faliment”, a precizat preşedintele, arătând că toate aceste instituţii trăiesc din publicitate.

El a adăugat că faptul că televiziunilor şi radiourilor li se aplică un regim discriminatoriu îl îndreptăţeşte să spună că, „spre deosebire de Adrian Năstase, care plătea presa, Victor Ponta este la fel de hotărât să pună sub control audio-vizualul, dar o face mult mai cinic şi mult mai brutal”.

„Nu are nicio explicaţie de ce aplică un regim discriminatoriu televiziunilor şi radiourilor”, a mai arătat Băsescu, adăugând că nu vrea să pozeze „într-unul care se pupă cu radiourile şi televiziunile”, deoarece a avut multe conflicte cu presa, cum nu a avut niciun alt politician.

Potrivit preşedintelui, acest atac al Guvernului la adresa audiovizualului este „un pas uriaş în afara liniilor democratice”, o „acţiune legislativă nedemocratică şi care va aduce mari deservicii României”.

De altfel, preşedintele Băsescu a ţinut să „asigure” că, mai devreme sau mai târziu, structurile politice şi cele ce ţin de organizaţiile internaţionale ale presei vor reacţiona „extrem de riguros la astfel de abordări”.

„Oricare din noi se poate supăra pe o televiziune şi să se certe cu ea, ei să spună, el să spună. Foarte bine, dar nu o închizi, frate. Las-o acolo, că îşi revine ea, îţi revii tu, careva îşi revine până la urmă”, a mai continuat Traian Băsescu.

Şeful statului a ţinut să facă şi o „speculaţie” cu privire la această OUG privind insolvenţa: „Am văzut că există o televiziune care se simte vizată. Nu ştiu dacă este aşa sau nu. Am primit de la Biroul de Presă şi declaraţia de astăzi a lui Victor Ponta, «Să plătească înainte». Exact la o întrebare legată de discriminarea televiziunilor. Păi asta nu face nicio altă firmă. Dar asta mă duce cu gândul la altceva. Dincolo de puzderia de radiouri care se află în insolvenţă şi radiouri de prin teritoriu, nu cumva se ţinteşte TVR?”.

El a precizat că Televiziunea Publică se află într-o situaţie extrem de dificilă financiar şi a angajat „programe şi investiţii în maşini extrem de costisitoare”.

„Mă tem că mâine, poimâine, aflăm că se află în insolvenţă, că nu are cum să plătească şi că o să vină (…) poate cineva care are lichidităţi. Şi, cum există ori un Voiculescu, ori un Ghiţă, care din contractele cu statul par a avea bani suficienţi, ne trezim că în urma unui proces de insolvenţă (…) vin salvatorii Ghiţă şi Voiculescu. Eu nu spun că aşa o să fie, dar este un scenariu pe care ni-l putem imagina”, a declarat Traian Băsescu.

Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 că: „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”.

De asemenea, Ordonanţa prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

Adoptarea acestei Ordonanţe este justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Potrivit Ordonanţei, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea „unor planuri de reorganizare reală”, ci, dimpotrivă, a furnizat „mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare”.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul financiar 2014-2020, a declarat, miercuri, la Tulcea, ministrul......
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul de la marginea Bucureştiului
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul ...
Consilierii generali vor dezbate în şedinţa de luni un proiect de hotărâre prin care solicită scoaterea definitivă ...