Băsescu se arată la faţă

Preşedintele Traian Băsescu îşi va face apariţia în public joi, în faţa ziariştilor. De vineri, de când au izbucnit protestele în ţară, şeful statului nu mai participase la nici un eveniment care să permită accesul presei.
Economica.net - mie, 18 ian. 2012, 17:32

Şeful statului va primi la Palatul Cotroceni mai mulţi ambasadori străini acreditaţi la Bucureşti. La o parte din ceremoniile protocolare, mass-media va putea fi prezentă, după cum reiese de pe site-ul oficial al Preşedinţiei.

Chiar dacă evenimentele pe care le va organiza joi preşedintele Băsescu sunt „pe teritoriul său”, este un prim pas pe care el îl va face la capitolul relaţii cu publicul. De când au izbucnit protestele în România, şeful statului nu a mai fost văzut oficial de presă. Singurul eveniment cu public la care şeful statului mai participase fusese întâlnirea de luni, tot la Cotroceni, cu studenţii care doresc un post în Administraţia Prezidenţială.

Redăm mai jos programul oficial de mâine al lui Traian Băsescu, aşa cum este el oferit de pagina de internet a Preşedinţiei:

• Ora 11.00 – Întâlnirea anuală cu Şefii Misiunilor Diplomatice acreditaţi în România (accesul presei este permis pe parcursul discursului Preşedintelui);
• Ora 15.00 – Primirea doamnei Faouz El Achchabi, ambasadorul agreat al Regatului Maroc în România – prezentare scrisori de acreditare (oportunităţi de imagine/comunicat de presă);
• Ora 15.10 – Primirea domnului José Antonio Arróspide del Busto, ambasadorul agreat al Republicii Peru în România – prezentare scrisori de acreditare (oportunităţi de imagine/comunicat de presă);
• Ora 15.20 – Primirea domnului John Jerome Griffin, ambasadorul agreat al Australiei în România – prezentare scrisori de acreditare (oportunităţi de imagine/comunicat de presă);
• Ora 15.30 – Primirea domnului John Morahan, ambasadorul Irlandei în România – vizită de rămas-bun (oportunităţi de imagine/comunicat de presă);
• Ora 15.40 – Primirea domnului Henri Paul, ambasadorul Republicii Franceze în România – vizită de rămas-bun (oportunităţi de imagine/comunicat de presă).

Te-ar mai putea interesa și
Platforma guvernanta.gov.ro, lansată de Guvern. Puteți vedea cifrele a 121 de companii de stat, inclusiv salariile șefilor
Platforma guvernanta.gov.ro, lansată de Guvern. Puteți vedea cifrele a 121 de companii de stat, inclusiv salariile șefilor
Guvernul României lansează platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat. Platforma este creată la......
Șansele ca România să intre în junk sunt de 50%. O delegatie a S&P examinează cifrele macroeconomice și perspectivele României. Piața a luat-o înaintea ratingului
Șansele ca România să intre în junk sunt de 50%. O delegatie a S&P examinează cifrele macroeconomice și perspectivele ...
O delegație S&P a ajuns azi la București și până mânie, inclusiv, va analiza împreună cu BNR, Ministerul Finanțelor ...
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea ...
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Peste 50% dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme din punct de vedere tehnic sau energetic, estimează ...