Băsescu sesizează CC cu legea care obligă ONGurile să-şi schimbe denumirea sub sancţiunea dizolvării

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu o lege care prevede obligativitatea de a-şi schimba denumirea pentru asociaţiile şi fundaţiile care au titulaturi similare celor ale unor instituţii sau structuri profesionale, sub sancţiunea dizolvării după doi ani.
Economica.net - lun, 23 dec. 2013, 18:13
Băsescu sesizează CC cu legea care obligă ONGurile să-şi schimbe denumirea sub sancţiunea dizolvării

Proiectul de lege aflat la promulgare modifică Legea privind asociaţiile şi fundaţiile şi prevede faptul că „este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice”.

De asemenea, actul normativ interzice folosirea denumirii care e „identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea”.

Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte obligativitatea instituită în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor deja constituite de a se conforma restricţiilor impuse de lege, prin modificarea denumirii deţinute în prezent.

„Dispoziţiile de lege mai sus-menţionate sunt neconstituţionale deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat”, se arată în motivarea formulată la contestaţia adresată CC.

În plus, preşedintele afirmă că se ajunge la situaţia în care, dacă ar fi aplicată legea, respectiv dacă după expirarea temenului de doi ani prevăzut pentru schimbarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor se ajunge la dizolvarea celor care nu se conformează, s-ar ajunge la o nouă încălcare a legii fundamentale.

„Asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscuţi în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflată la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege”, mai argumentează şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...